Cleptomanie

Doi adolescenți, prinși în timp ce furau de la Kaufland



Doi adolescenți, o fată de 16 ani și un băiat de 17 ani, s-au ales cu dosare penale după ce agenții de securitate de la Kaufland i-au prins cu lucruri furate din incinta magazinului. Ambele cazuri s-au înregistrat vineri, la orele prânzului, în două magazine diferite ale lanțului de hipermarketuri.
O primă situație de acest gen a fost la magazinul din Suceava, unde agenții de pază au reținut o minoră în vârstă de 16 ani, din Ostra, care a încercat să treacă de casa de marcat fără să achite contravaloarea bunurilor pe care le-a pus în buzunare și în ghiozdan. S-a constatat că este vorba de bunuri în valoare de 119 lei, care au fost restituite administratorilor magazinului.
Polițiștii care au preluat ancheta au chemat-o la Suceava pe mama adolescentei, iar apoi au întocmit un dosar penal.
Tot cu un dosar penal s-a ales și un tânăr de 17 ani, din Cârlibaba. Băiatul a intrat în magazin, de unde a luat o baterie externă pentru telefonul mobil, a desigilat-o, ambalajul l-a așezat înapoi pe raft, iar bateria a introdus-o în buzunarul jachetei. Pentru a disimula totul, adolescentul a luat și alte produse, pe care le-a achitat, iar după ce a trecut de casele de marcat și se îndrepta spre ieșirea din magazin, a fost oprit de agentul de securitate.
Asupra sa a fost găsită bateria externă, în valoare de 89,99 de lei, faptă pentru care va fi cercetat pentru furt calificat.



Recomandări

Doi frați, trimiși în judecată pentru trafic internațional de droguri. Faptele au fost comise în timp ce își așteptau sentința în alt dosar

După ce a promovat la proba scrisă pentru permisul de conducere inclusiv analfabeți, comisarul-șef Radu Obreja a cerut să fie achitat

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

Suceveni lăsați fără banii din cont după ce au accesat un link capcană, în timp ce încercau să vândă produse

Suceveni lăsați fără banii din cont după ce au accesat un link capcană, în timp ce încercau să vândă produse
Suceveni lăsați fără banii din cont după ce au accesat un link capcană, în timp ce încercau să vândă produse

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție