Dodoniada

Mai avem o sărbătoare națională: 27 martie, ziua unirii Basarabiei cu România. Parlamentul de la București a adoptat legea, cel de la Chișinău a respins o propunere asemănătoare. Câtă vreme nu-i marcată cu roșu în calendar, adică zi liberă, rămâne eveniment de rang secund (la noi, sărbătoare adevărată înseamnă ne-muncă plus mici și bere). Votarea și promulgarea rapidă a legii pot fi interpretate și ca un gest de răspuns la frecventele gesturi antiromânești ale președintelui Dodon care, primind cadou de la Putin o veche hartă a „Moldovei mari”, și-a manifestat public marele regret că, la 1812, nu s-a mers până la capăt: „dacă rușii nu se opreau la Prut, am fi avut acum o Moldovă întregită”. O Românie întregită i se pare mistificare și aberație: curând, crede Dodon, România se va federaliza după următoarea formulă: „Acolo ar putea exista patru subiecte de Federație: unul populat de moldoveni (Moldova de vest), unul populat de maghiari («ținutul secuiesc»), unul populat de romi și al patrulea populat de români. Experiența Republicii Moldova privind federalizarea ar putea fi și pentru România o foaie de parcurs”.
Cel puțin până acum, experiența federalizării rămâne, peste Prut, tristă și-n coadă de pește; cât privește împărțirea României în entități federative, am avea o mică întrebare de ordin tehnic: care ar fi teritoriul romilor și cu ce justificare istorică atribuit? Asta pentru că Dodon apelează frecvent la istorie, deplângând „cât de grav a fost mistificată istoria poporului nostru în ultimul sfert de veac”. Când, de fapt, istoria așa-zisului popor moldav a fost crunt falsificată tocmai de la 1812 încoace, anexarea și cotropirea rusească fiind botezate când „alipire”, când „eliberare”. Cu apogeul în mandatul lui Dodon, când istoria reală a românilor este pur și simplu batjocorită prin susținerea invenției ridicole „limba moldovenească” și (consecința) „popor moldovenesc” distinct de români. Logica demersului delictuos fiind ușor de urmărit: ai limbă națională, ai popor; ai popor, ai stat; ai stat, ai funcții; ai funcții, ai putere; ai putere, ai totul. (Apropo de recursul la istorie: la 24 ianuarie, gruparea rusofonă „Patrioții Moldovei” a organizat la Chișinău un miting de protest împotriva… unirii de la 1859. Cereau, probabil, revocarea lui Cuza! De remarcat că „patrioții Moldovei” își strigau sloganele… în limba rusă! Curat patroți! – ar exclama Conu’ Iancu…). Și-n primăvara aceasta, ziua de 27 martie a fost considerată, în Basarabia, sărbătoare: s-au arborat drapele tricolore (Dodon a anunțat că va schimba și steagul!), s-a mărșăluit de-a lungul și de-a latul Capitalei, s-a cerut schimbarea denumirii bulevardului Moscovei în Calea Unirii, dar nu cu participarea din alți ani, când manifestau zeci de mii de moldoveni. Câteva dintre lozincile demonstrației: „Trăiască, trăiască, trăiască și-nflorească / Ardealul, Moldova și Țara Românească”, „Numai prin unire Moldova va fi liberă”, „Sărbătorim alături de cei care simt românește și vor reîntregirea cu patria mamă” (și o lozincă mai bizară: „USA este o garanție a existenței neamului românesc” – se vede că unioniștii basarabeni au uitat declarațiile fostului ambasador al lui Obama la Chișinău).
Desigur, rusofonii și-au avut contramitingul lor. Seara, două organizații ce promovează moldovenismul primitiv au difuzat la tv un „documentar” în care 27 martie este prezentată drept „zi a ocupației”. Dodon declară că filmul i-a plăcut: „Aflați din el adevărata față a așa-numitei uniri din 1918 și a zilei de 27 martie”. „Adevărul” clamat de actualul președinte se întemeiază cât se poate de evident pe o ridicolă minciună: falsul enorm „limba moldovenească”, pe care, de fapt, se întemeiază actuala construcție statală basarabeană. Acum, președintele cere și obligativitatea predării limbii ruse în învățământul preuniversitar. Nimic rău în sine (mai puțin obligativitatea): orice limbă străină învățată în școală (iar rusa este limba unei mari culturi) deschide elevului orizonturi noi, numai că decizia este văzută ca un antidot la „românizarea Basarabiei”. S-o luăm ca pe o glumă (proastă), cum să românizezi… România? Mult încercata populație de peste Prut trăiește încă un act al dramei pe care o traversează de la 1812 încoace: rafală după rafală de rusificare impusă. Basarabenii au arătat de-a lungul a două secole că știu și pot să reziste. Nu-i ușor, dar Dodoniada n-are cum fi veșnică, iar ideea unirii moarte n-are. Până și Stalin, în clipele cele mai grele, nu-și pierdea speranța că „va fi sărbătoare și pe ulița noastră”…