Lucrătorii din Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-au confruntat în ultimele zile cu două cazuri deosebite, cazuri în care au fost depistate două infracțiuni de uz de fals. În primul dintre acestea, polițiștii de frontieră au descoperit că documentul Carte Verde, prezentat la control de către cetățeanul român Gheorghe P. care intenționa să iasă din țară, era falsificat, într-o situație similară fiind și Valerică C. din Șendriceni, județul Botoșani. Lucrătorii de la graniță au descoperit, în documentul botoșăneanului, unele neconcordanțe între perioada de valabilitate înscrisă în Cartea Verde și cea din contractul de asigurare, precum și între suma achită și cea din actele emise de asigurator, ca în cele din urmă suspiciunile să fie confirmate de către firma asiguratoare. Potrivit celor afirmate de către purtătorul de cuvînt de la Direcția Poliției de Frontieră Rădăuți, comisar Marin Mateiciuc, în ambele cauze au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de uz de fals.