Documente care au aparținut unui ministru al lui Napoleon I, vândute la licitație cu 650.000 de euro



Zeci de documente care au aparținut lui Jean-Etienne-Marie Portalis, ministrul Cultelor din timpul domniei lui Napoleon I, au fost adjudecate cu suma de 650.000 de euro (taxe incluse), în cadrul unei licitații ce a fost organizată sâmbătă, la Marsilia, informează AFP.
Această licitație a fost organizată de casa franceză Leclère.
Documentele, prezentate într-un catalog de 300 de pagini, conțineau 150 de manuscrise originale, scrisori și suveniruri, conservate până la această licitație pe o proprietate a familiei, unde Portalis (1746-1807) a trăit, în apropiere de Saint-Cyr-sur Mer.
Organizator al ceremoniei de înscăunare a împaratului Napoleon I, pe 2 decembrie 1804, ministrul a avut parte de funeralii naționale, iar sicriul său a fost primit în Panthéon.
Jean-Etienne-Marie Portalis este unul dintre artizanii Codului Civil, bază a dreptului privat francez, și al Concordatului încheiat între Biserică și statul francez, aflat încă în vigoare în Alsacia și în departamentul Moselle.
Printre cumpărători s-au aflat juriști, notari, avocați, Biblioteca de Drept din Aix-en Provence, Arhivele Departamentale din Bouches-du-Rhône și Curtea de Casație.
Două mari tratate – „De l’usage et de l’abus de l’esprit philosophique durant le XVIIIe siècle” și „Des sociétés politiques” – au fost vândute cu 23.000 de euro respectiv 18.000 de euro.
O bijuterie excepțională – Marele Vultur al Legiunii de Onoare – a fost achiziționată cu 150.000 de euro.
În schimb, pledoaria lui Portalis în favoarea toleranței între religii („La validité des mariages des protestants en France”) nu și-a găsit cumpărător.
Avocat strălucit, administrator al regiunii Provence la vârsta de doar 24 de ani, Portalis s-a făcut repede remarcat de Choiseul, ministru sub regele Louis al XV-lea, înainte de a intra în serviciul lui Napoleon I