Numire

Doctorul Lăzăreanu, validat de Ministerul Sănătății manager interimar la Ambulanță

Medicul Alexandru Lăzăreanu este, de ieri, manager interimar al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava
Medicul Alexandru Lăzăreanu este, de ieri, manager interimar al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava

Medicul Alexandru Lăzăreanu este, de ieri, manager interimar al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava. Ministerul Sănătății a validat nominalizarea făcută de DSP Suceava, astfel că doctorul Lăzăreanu va ocupa funcția până la organizarea concursului.
Pentru astăzi dimineață, noul manager a convocat o ședință a Comitetului Director pentru a discuta cu membrii acestuia din noua postură. ”Vreau să văd dacă vor să lucreze cu mine. Eu nu dau pe nimeni afară, dar nici cu forța nu țin pe nimeni. Cine nu vrea să lucrăm împreună e liber să plece”, ne-a declarat medicul.
Printre primele măsuri pe care le preconizează a le lua noul manager se numără verificarea documentelor instituției, optimizarea personalului pe schimburi de lucru și verificarea tehnică a parcului auto. Potrivit doctorului Lăzăreanu, sunt substații de ambulanță în județ în care numărul asistenților este mai mare decât al șoferilor, ceea ce îi ridică întrebări despre cum sunt organizate turele. ”Merg doi asistenți pe o mașină sau cum fac? Trebuie să studiez organigrama și să facem, dacă este cazul, modificările necesare pentru a crea condiții egale de desfășurare a activității”, a spus medicul.
Dr. Lăzăreanu: ”Nu vreau să mai văd o ambulanță cu rugină!”
În ceea ce privește parcul auto, dr. Lăzăreanu a afirmat că s-a săturat să vadă ambulanțe pline de rugină și să vadă că mașini care ies dimineață din service după-amiază merg iar. ”Facem o verificare temeinică a parcului auto, a stării tehnice a mașinilor și nu vreau să mai văd o mașină cu rugină”, a mai spus noul șef al Ambulanței.
Reamintim că dr. Alexandru Lăzăreanu a fost nominalizat de DSP Suceava pentru a ocupa funcția de manager interimar la SAJ Suceava, după ce sâmbătă, 5 martie a.c., fostul manager dr. Daniel Martiniuc s-a pensionat, după 24 de ani de mandat.
Nominalizarea nu a fost agreată de prefectul de Suceava, Constantin Harasim, care a solicitat Ministerului Sănătății ”o analiză mai atentă a nominalizării făcute de DSP”. Varianta preferată de prefect era ca manager interimar să fie o persoană din cadrul Comitetului de conducere al SAJ: directorul economic Cătălin Ioan Baciu, directorul medical dr. Carmen Abalașei sau directorul tehnic Emil Filipescu. Ministerul a rămas pe varianta propusă de DSP.
În județul Suceava SAJ are 338 de salariați, dintre care 14 sunt medici. Necesarul pentru ca Ambulanța să funcționeze la capacitate maximă este de 530 de angajați, dintre care 22 medici.

Recomandări

Misiuni de salvare de peste 2,5 milioane de km, echivalentul ocolului Pământului de 62 de ori, ale ambulanțelor din județul Suceava

Trei ambulanțe noi, din care una destinată urgențelor majore, intră în flota Serviciului de Ambulanță Suceava

Directorul medical al spitalului din Suceava, dr. Valeriu Gavrilovici, este doctor în științe medicale și șef de lucrări la Facultatea de Medicină

Recrutarea de doctori noi și păstrarea celor existenți, cele mai grele sarcini ale viitoarei conduceri a Spitalului Clinic din Suceava