Atenționare

Doctorul Irimie îl trage de mânecă pe Flutur



Repunerea pe tapet a construcției unui supermarket în curtea Spitalului de Urgență Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava ar putea duce la un scandal la vârful PD-L Suceava.
Prim-vicepreședintele Organizației Municipale Suceava a PD-L, unul dintre cei mai înverșunați adversari ai acestui proiect, doctorul Cristian Irimie, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că dacă actuala conducere a Consiliului Județean Suceava va fi de acord cu construirea magazinului, el își va exprima din nou public nemulțumirea, așa cum a făcut-o și pe vremea administrației PSD.
„În curtea spitalului se poate construi cel mult o clădire cu utilitate medicală, nu are ce căuta un magazin. Dacă actuala conducere va dori acest lucru, promit că scot eu toți salariații în curtea spitalului. În primul rând, sunt medic și lucrez de 30 de ani la Spitalul Județean”, a declarat Cristian Irimie.
Acesta a mai precizat că va discuta atât cu președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, cât și cu vicepreședinții Vasile Ilie și Dan Cadariu, toți trei membri PD-L, despre faptul că în curtea spitalului este inoportună construirea unui supermarket.
În mandatul trecut, Primăria Suceava și-a declinat competența către Consiliul Județean, la o solicitare a rețelei de magazine Plus, de a construi un supermarket în curtea Spitalului de Urgență. Consilierii județeni au discutat oportunitatea cererii, atât în deliberativ, cât și cu autoritățile sanitare, iar cererea a fost respinsă.



Recomandări

Senatorul AUR Virgiliu Vlăescu îi cere premierului Bolojan să emită avizul negativ de mediu pentru groapa de gunoi de pe Mestecăniș

CJ Suceava a aprobat asocierea cu Primăria Cajvana pentru construirea unui dispensar nou. Șoldan spune că în alte nouă localități vor fi construite centre medicale zonale

CJ Suceava va aloca o sumă de 9,5 milioane de lei pentru construcția unui centru medical modern în orașul Cajvana, în care va funcționa și o substație de salvare
CJ Suceava va aloca o sumă de 9,5 milioane de lei pentru construcția unui centru medical modern în orașul Cajvana, în care va funcționa și o substație de salvare

Șoldan anunță că CJ Suceava se va asocia cu Primăria Cajvana pentru construirea unui nou dispensar medical uman în acest oraș

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, l-a felicitat pe Gheorghe Șoldan pentru finalizarea cabinetului stomatologic pentru copii de la Spitalul Județean Suceava