Doctorii de la MedClinic oferă servicii de calitate și soluții medicale personalizate pentru toți pacienții. Specialiști cu experiență, doctori devotațiîși desfășoară activitatea cu profesionalism, punând pe prim plan în relația cu pacienții încrederea, corectitudinea și respectul.
Dacă adăugăm la toate acestea și aparatura performantă, putem să spunem că MedClinic Suceava, clinica medicală situată pe strada Universității nr. 19, bloc 2, parter, în spatele Centrului Comercial Zimbru și al magazinului Kaufland Suceava, este o soluție sigură pentru orice sucevean și nu numai aflat în căutarea unor servicii medicale de calitate.
La MedClinic veți găsispecialiști în medicină pe următoarele domenii: Endocrinologie, Cardiologie, Medicină internă, Gastroenterologie, Ecografie generală și vasculară, Nutriție și dietetică, Homeopatie. Aici se poate face și tratament PRP (Platelet-Rich Plasma).
Endocrinologie
Endocrinologia este o specialitate medicală căutată de suceveni. Consultațiile pentru această specialitate sunt asigurate de dr. Mirela Frățeanu, medic primar endocrinolog. Endocrinologia se ocupă cu diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor sistemului endocrin. „În cadrul endocrinologiei sunt investigate afecțiunile tiroidiene, hipofizare, adrenale, gonadale și tulburările metabolismului fosfo-calcic (osteoporoza, osteomalacia). Boala tiroidiană subclinică este destul de frecventă în rândul populației și frecvența ei crește cu vârsta. Are consecințe nefaste asupra sistemului cardiovascular și funcției mentale, dacă rămâne nediagnosticată”, a spus dr. Mirela Frățeanu. Am mai aflat de la specialist că multe afecțiuni cardiovasculare au cauze endocrine: hipertensiunea secundară (aldosteronism primar sau feocromocitom), sindromul metabolic, obezitatea, dislipidemia, de aceea este indicat un control la endocrinolog, la MedClinic, pentru un diagnostic corect. În cadrul cabinetului de endocrinologie puteți beneficia de consultație, ecografie, elestografie și puncție biopsie cu ac subțire pentru noduli tiroidieni, ecoghidată.
Cardiologie
Cardiologia este o specialitate medicală care are ca subiect de studiu bolile inimii și ale vaselor de sânge. Dr. Brândușa Latu a lucrat la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava până în anul 2013 și apoi a ales să-și continue activitatea în mediul privat, la MedClinic, unde consultă în particular, dar și cu asigurarea medicală din sistemul public – Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava. „Cardiologia cuprinde diagnosticul și tratamentul bolilor cardiace congenitale, ale bolii cardiace ischemice, ale insuficienței cardiace, ale valvulopatiilor, ale aritmiilor și ale bolilor pericardului”, a spus dr. Brândușa Latu, specialist cu multă experiență în cardiologie. Mulți suceveni vin cu drag la „doctorul inimii”, la dr. Brândușa Latu, pentru că au încredere în diagnosticul și tratamentul oferite de specialist.
Medicină Internă
La specialitatea Medicină internă, care se ocupă cu diagnosticul, tratamentul și prevenirea bolilor care afectează unul sau mai multe organe interne, vă stă la dispoziție dr. Brândușa Latu, care odată ce descoperă o afecțiune mai deosebită trimite pacientul pentru investigații la un alt specialist care se ocupă de o parte mai restrânsă a patologiei medicale, respectiv la medicul cardiolog, pneumolog, nefrolog.
Gastroenterologie
Tot la MedClinic Suceava am întâlnit-o și pe dr. Florentina Juravle, care se ocupă de specializarea Gastroenterologie, care tratează afecțiunile tubului digestiv și ale glandelor anexe (ficatul și pancreasul). „Principalele afecțiuni pe care le tratăm sunt: ulcerul gastro-duodenal, litiaza veziculară, refluxul esofagian, diareea, constipația, ocluzia intestinală, colecistita, cancerul gastric, boala Crohn, pancreatita, ciroza, hepatită cronică”, ne-a spus dr. Florentina Juravle.
Ecografie Generală și Vasculară
La MedClinic se pot face Ecografie Generală și Vasculară, responsabil de aceste servicii fiind medicul specialist Bogdan Bondaru, specialist în Medicină de Urgență, cu o vastă experiență cazuistică, care are competență în Ecografie Generală și Vasculară (venos) la membrele inferioare. Puteți să optați pentru ecografie abdomen superior (ficat, colecist, pancreas, stomac, splină, rinichi), abdomen inferior (vezică, uter, prostată, ovare), abdomen total, abdomen total plus recomandări tratament (dacă e cazul), doppler venos membre inferioare, doppler venos membru inferior.
Programul de Nutriție și Dietetică
La MedClinic este deschis și un program de Nutriție și dietetică, cu mare căutare printre suceveni și cu rezultate spectaculoase, grație specialistului care oferă consultații în acest domeniu, Lăcrămioara Vizitiu. „Oferim servicii de consiliere nutrițională, diete personalizate (de slăbire, de îngrășare și în diverse boli), iar cu ajutorul aparatului de biorezonanță magnetică stabilim posibilele deficiențe de vitamine, minerale, aminoacizi, hidratare celulară, hormoni, neurotransmițători, acizi grași. Există o listă de servicii medicale pusă la dispoziția pacienților: calcularea greutății ideale în funcție de înălțime, vârstă, sex, consiliere nutrițională, consiliere pentru menținerea rezultatelor, corporate nutrition (stil de viață esențial pentru sănătate și performanță profesională); determinarea compoziției corporale: masă musculară, masă grasă, conținut de apă; diete personalizate; evaluarea stării generale de sănătate, precum și tratament pentru tulburări alimentare: anorexie, bulimie, comportament alimentar compulsiv, obezitate, subnutriție etc.
Tratamentul PRP (Platelet-Rich Plasma)
Specialistul Lăcrămioara Vizitiune-a spus că sucevenii pot beneficia la MedClinicși de Tratamentul PRP (Platelet-Rich Plasma). Acest tratament 100 % natural se numără printre cele mai noi proceduri de esteticăși presupune injectarea propriei plasme în scalp, în vederea stimulării creșterii părului în mod natural.Din acest motiv, tratamentul mai este cunoscut publicului larg și sub numele de „Terapia Vampir”, stimulând îmbunătățiri ale țesutului capilar, dar și pentru ten, cu ajutorul injecțiilor cu sânge.
PRP folosește ca ingredient principal sângele pacientului. Sângele prelevat este ulterior prelucrat și centrifugat astfel încât din el să se obțină o plasmă bogată în trombocite. Rolul acestei plasme este de a ameliora sănătatea foliculului de păr existent și a stimula creșterea noilor foliculi. Plasma obținută post centrifugare, numită PRP (Platelet Rich Plasma) este ulterior injectată în scalp.
Homeopatie
MedClinic are deschis și un program de Homeopatie, coordonat de dr.Carmen Grigoriu. Am aflat de la specialist că Homeopatia este o terapie blândă, de echilibrare și armonizare a sănătății organismului. Ea este în același timp o terapie ieftină, ușor de administrat și ușor de folosit de către pacienți. Toate aceste avantaje, precum și faptul că homeopatia a început să fie studiată în facultățile de medicină și în cadrul programelor de formare postuniversitară a medicilor, a determinat apariția unui număr mare de medici cunoscători ai acestei terapii. „Cu remedii homeopate se pot trata femeile gravide, fără nici un risc fetal, bebelușii, începând cu vârsta de o zi, femeile care alăptează și toate categoriile de pacienți, pentru că nu implică absolut nici un risc. Cu homeopatie putem vindeca rapid afecțiuni de tipul febrei, diareii, vărsăturilor, dar și bronșite, astm, viroze”, ne-a explicat dr.Carmen Grigoriu.
Programări. Date de contact
Programări la MedClinic (strada Universității nr. 19, bloc 2, parter, în spatele Centrului Comercial Zimbru și al magazinului Kaufland Suceava) se pot face de luni până vineri, în intervalul 8:00-18:00, la numerele de telefon 0757 031 935; 0767 777 999, 0230 511 075. Reprezentanții MedClinic ne-au spus că pacienții pot să-și facă și programări online pe site-ul www.MedClinicsuceava.ro. Pe site-ul clinicii, puteți găsi mai multe informații despre fiecare specializare, orele de programare, programul fiecărui medic specialist și toate serviciile pe care le oferă MedClinic Suceava.
Încredere, corectitudine, respect
Doctorii de la MedClinic oferă servicii de calitate și soluții medicale personalizate pentru toți pacienții
