Doctori în femei

Când eram un tânăr studios la facultate, urmam cu strictețe vorba poetului Esenin: „la femei și vodcă dam năvală”. Aveam o colegă – cam boccie, dar la un șpriț mergea – care obișnuia să spună la petreceri că „din doi îndrăgostiți, unul iubește, iar celălalt se lasă iubit”. Eu fluieram cu admirație, pentru că vorba era adâncă tare. Iar colega nu-și încăpea în pene de mândrie că o pusese în circulație.
Într-o zi, datorită aplecării mele spre carte ceva mai mare decât a celorlalți din facultate, am descoperit plagiatul. Cugetarea nu-i aparținea colegei mele, ci unui înțelept de profesie: La Rochefoucauld. Am fost indignat! Îmi venea să-i cer rectorului exmatricularea plagiatoarei!
Vine Ziua Îndrăgostiților. Ca scorul să fie egal, firesc ar fi să existe în calendar și o Zi a Dezdrăgostiților. Pentru că iubirile se aprind, luminează o vreme, apoi sărăcesc la wați și, într-un final, se sting cu totul. E normal să se stingă. Noi suntem în continuă schimbare. Dacă acum ne arătăm compatibili cu o anumită persoană, peste un timp vom fi gata de o nouă experiență.
Din acest material instabil e construit omul, fie bărbat sau femeie. Iar aglomerația din sectorul dedicat divorțurilor în tribunale, precum și avântul luat de instituția Amantei – în paralel cu cea a Amantului – o demonstrează din plin.
Ajunși la vârsta bilanțurilor, marii scriitori au privit diferit abundența femeilor care le-au decorat viața. Geo Bogza, întrebat la bătrânețe care a fost cel mai frumos dar primit de el din partea zeilor, a răspuns simplu: „Am strâns la piept câteva fete frumoase”.
Cu totul diferit vedea lucrurile Saul Bellow, laureat al premiului Nobel pentru literatură. Întrebat care e cel mai mare regret al vieții sale, a răspuns fără ezitare: „Am risipit timp enorm cu femeile.”
Închei cu un alt scriitor, foarte la modă acum, Frédéric Beigbeder. Un roman de succes de-al său se intitulează „Dragostea durează trei ani”.
Ah, optimistule!
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.