Numărul exact al alegătorilor la referendum va fi anunțat după definitivate listele electorale, datele fiind cele puse la dispoziție de Direcția Evidența Populației, a declarat, marți, ministrul delegat pentru Administrație, Victor Paul Dobre.
„După ce se vor definitiva listele electorale permanente, vă vom comunica numărul exact, așa cum am făcut la fiecare consultare electorală”, a spus Victor Paul Dobre, răspunzând unei întrebări privind numărul alegătorilor care pot participa la referendumul pentru demiterea președintelui, din 29 iulie.
Dobre a precizat că datele sunt cele puse la dispoziție de Direcția Evidența Populației, așa cum s-a întâmplat la toate consultările electorale.
„Datele sunt cele care sunt puse al dispoziție de Direcția Evidența Populației, așa cum s-a făcut la toate consultările electorale, inclusiv la ultimele alegeri locale din 10 iunie”, a mai spus Dobre.
Pe listele electorale permanente pentru alegerile locale din 10 iunie au fost înscrise 18.315.880 de persoane.
Ministerul Administrației și Internelor (MAI) spune că Ordonanța de Urgență a Guvernului potrivit căreia președintele este demis cu majoritatea celor care se prezintă la urne se aplică la referendumul din 29 iulie.
Ministrul delegat pentru Administrație, Victor Paul Dobre, a declarat, marți, că referendumul va fi organizat în conformitate cu legislația în vigoare, precizând că aceasta este Legea 3/2000 corectată și modificată prin OUG 41/2012.
„Vreau să fiu foarte clar și precis: Ministerul Administrației și Internelor, toate instituțiile implicate, Guvernul României nu pot organiza consultarea decât în conformitate cu legislația în vigoare, adică Legea 3/200 corectată și modificată prin Ordonanța 41/2012. Restul sunt comentarii”, a spus Victor Paul Dobre.
În 26 iunie, Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul care modifică Legea referendumului și instituie demiterea președintelui, la referendum, prin votul majorității celor prezenți la urne.
Curtea Constituțională a decis, marți, că legea prin care s-au făcut modificări la articolul 10 din Legea referendumului este constituțională, în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puțin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.
În 5 iulie, Guvernul a modificat prin ordonanță de urgență Legea referendumului, stabilind că președintele poate fi demis cu majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul țării, ale cetățenilor participanți.