Experiența acumulată de România pe parcursul procesului de pregătire pentru aderarea la Uniunea Europeană poate fi folosită de țările Parteneriatului Estic, a declarat, miercuri, ministrul delegat pentru Administrație, Victor Paul Dobre.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Administrației și Internelor (MAI) remis, miercuri, MEDIAFAX, declarația ministrului delegat pentru Administrație a fost făcută la deschiderea lucrărilor seminarului internațional „Legislația privind transparența, etica și integritatea în administrația publică”.
„Țara noastră și-a manifestat disponibilitatea și determinarea de a contribui activ la realizarea acțiunilor cuprinse în Planul de acțiuni 2012-2014 pentru Panelul privind reforma funcției publice, din cadrul Platformei Democrație, bună guvernare și stabilitate. Putem disemina, către statele membre ale Parteneriatului Estic, experiența acumulată pe parcursul procesului de pregătire pentru aderarea la Uniunea Europeană”, a declarat ministrul Victor Paul Dobre, citat în comunicatul MAI.
Din Parteneriatul Estic fac parte Armenia, Azerbaidjanul, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina
Potrivit documentului citat, la evenimentul de miercuri au mai participat, printre alții, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România, Niculae Idu, și vicepreședintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP), Cristian Roman.
Vicepreședintele ANFP a spus, la rândul său, că instituția pe care o reprezintă a tratat cu maximă seriozitate rolul pe care îl are în cadrul Parteneriatului Estic.
Potrivit MAI, seminarul internațional „Legislația privind transparența, etica și integritatea în administrația publică” face parte din Planul de acțiuni 2012 – 2014 pentru Panelul privind reforma funcției publice din cadrul Platformei „Democrație, bună guvernare și stabilitate” a Parteneriatului Estic
Seminarul este organizat de ANFP, în colaborare cu Direcția Generală Afaceri Europene și Relații Internaționale din MAI și cu sprijinul Comisiei Europene.