Costul alegerilor parlamentare din acest an ar putea ajunge la aproximativ o sută de milioane de lei noi, a declarat, duminică, secretarul de stat în Ministerul Administrației și Internelor, Victor Paul Dobre, în cadrul unei manifestări prilejuite de inaugurarea unui centru SMURD la Tecuci. „Sper că ne vom încadra în jurul cifrei de o mie de miliarde de lei vechi, însă îmi este greu să fac o estimare. Vă spun însă că Guvernul a făcut întotdeauna economii și vom reuși să facem și în continuare dacă ne organizăm. Vă pot spune, din experiență, că marile cheltuieli sunt reprezentate de către indemnizațiile celor din secțiile de votare”, a declarat, duminică, la Tecuci, Victor Paul Dobre.
Acesta a adăugat că, în România, pentru alegerile parlamentare, vor fi înființate aproximativ 18.000 de secții de votare.
„Cred că numărul secțiilor de votare va fi în jur de 18.000, mai rămăseseră de definitivat secțiile din Constanța, de aceea nu vă pot da o cifră exactă. Vă pot spune însă că vom avea 221 de secții de votare externe, ce vor fi înființate pentru românii din străinătate”, a completat Dobre.