Doar vechiul tei…

„Schimbarea este motorul progresului” – a spus-o bătrânul Marx. Să-i mai dăm, din când în când, și lui dreptate! Doar și romanța o confirmă: „Azi toate s-au schimbat…” Și, fără îndoială, continuă să se schimbe, numai că se pot modifica și-n bine, și-n rău. În viața socială e mai greu să decretezi ce-i bine și ce-i rău, fiindcă partidele emit aprecierile în funcție de propriul interes politic, și ce-i alb-porumbel în stânga devine negru ca smoala în dreapta (și invers). În sport e mai simplu, fiindcă vorbesc decisiv rezultatele, și învingătorul ia totul, inclusiv felicitările pentru validarea schimbării. Mutarea hotărâtă a macazului presupune consistentă investiție de curaj; nu-l ai, rămâi de căruță. Luis Enrique l-a avut, și Spania a învins vicecampioana mondială, Serbia, (cu Modric, Rakitic, Persic & comp. în teren) umilind-o cu astronomicul scor de 6-0. A făcut-o vâslind împotriva curentului, lăsând Barcelona pe tușă (un singur jucător selecționat, Busquets!) și mizând pe fotbalul viguros și bărbătesc etalat de Real Madrid. Tiki-taca apune, fotbalul dinamic și ofensiv se impune. Îmi pare rău de Barça, am respectat-o și o respect, numai că filosofia lui na-ți-o ție, dă-mi-o mie definește marca unei alte vârste a fotbalului, și a devenit, văzută, prin prisma rezultatelor, caducă și păguboasă. Cum se vede, schimbarea, lege a firii, detronează și ceea ce părea întru totul imuabil, câtă vreme până și cele mai conservatoare sporturi cutează să-și modifice nu numai exprimarea tactică în febra competiției, ci până și regulamentele. Sunt sigur că, după episodul Serena (jalnic și regretabil) absurda regulă a coaching-ului va fi schimbată. Adică de ce să excluzi antrenorul din ecuația oricărui joc? De ce să-i interzici consilierea jucătorului în pauza dintre game-uri? Cum sunt regulamentele acum, îi poți suspiciona și taxa fiecare gest: dacă încearcă să alunge o muscă ce-i bâzâie la urechea stângă, n-o fi însemnând că-i sugerează elevei/elevului să încerce long-line pe stânga? Amintiți-vă cât ne-am străduit să interpretăm gestul Elenei Udrea, care, la ieșirea de la DNA, s-a scărpinat (inocent?) la nas! În fotbal, schimbarea se detectează întâi de toate prin alcătuirea echipei. Dezastrul ce se prefigura la Belgrad a fost evitat prin apelarea la șase noi jucători, cu miza pe tinerețe. De nevoie, după penibila prestație a Naționalei în compania Macedonei, dar a adus nu numai un scor onorabil (totuși!), ci și un alt tonus jocului, o altă determinare, o exprimare în teren, mai apropiată de necesara temperatură a performaței. Greșim dacă acordăm prea multă importanță rezultatului de la Belgrad, să ținem seama și de faptul că adversarul, cu echipieri de primă mână, a prins evident o zi mai proastă – dar ne-a indicat singura cale de urmat. Orice formulă de echipă am fi aliniat scotocind prin ostenita ladă de zestre a campionatului nostru nu ducea la nimic. Este de apreciat faptul că presa nu și-a pierdut cumpătul, n-a exultat ca de obicei după un rezultat favorabil, și a păstrat măsura. O păstrează și-n aprecierea isprăvii echipei de tineret, chiar dacă titluri de genul „Ianis a cîștigat meciul cu Bosnia!” sunt exagerate. Hagi junior a marcat un memorabil euro-gol din corner, a dat pasa la primul gol, dar a pierdut mult mai multe mingi decât de obicei și, în faze decisive, s-a arătat egoist. Avem, însă, „temei legal” să privim cu încredere schimbarea de substanță ce va să vină în destinele Naționalei „mari”, cu atât mai mult cu cât, până acum, echipele de juniori și tineret se obișnuiseră cu postura de ciucă a bătăilor. Are dreptate Ionuț Radu (cel care nu i-a plăcut lui Becali!): „La început nu a crezut nimeni în noi, doar noi am crezut.” Miza pe tinerețe rămâne singura cale de urmat; primul care a priceput-o a fost Gică Hagi, adevăratul „producător” autentic de valori în fotbalul nostru. Și fiindcă a venit vorba, fie și într-o paranteză, de Becali, cel care înțelege schimbarea doar ca o afacere la mall-ul transferurilor: ce produce Academia lui Hagi, Becali distruge. Cumpără în neștire și români, și străini, pentru a-i plafona și a se lepăda grabnic de ei motivând că … „Dumnezeu n-a vrut”. Trista listă a fotbaliștilor tineri îngropați de „Steaua” acuză și aduce imperios după sine necesitatea schimbării de mentalitate în gospodărirea fondului de valori pe care se pare că-l mai avem. Și care, iată, se poate dovedi productiv. Dar nu la FCSB! Câtă vreme imperatorul din Pipera are-n mână și pâinea, și cuțitul, nu se va schimba nimic.