Doar un singur judecător sucevean a fost declarat admis la concursul pentru promovare la o instanță superioară



– Alături de acest magistrat, la concursul pentru promovare au mai participat încă 12 judecători suceveni, care au optat atît pentru trecerea de la Judecătoria Suceava la Tribunalul Suceava, cît și de la Tribunalul Suceava la Curtea de Apel, însă nici unul dintre ei nu a reușit să obțină note care să le permită să fie promovați la o instanță superioară
– Totodată, la concursul de promovare a participat și un procuror sucevean, Laurențiu Marius Hetriuc, care a reușit să treacă cu brio examenul
Doar un singur judecător sucevean a fost declarat admis la concursul pentru promovare în funcții de execuție, organizat zilele trecute de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), prin intermediul Institutului Național al Magistraturii (INM). Judecătorul cu pricina, Ionel Marius Galan, a reușit să obțină media generală 7,63, cu care a ocupat o funcție de judecător la Curtea de Apel Suceava, după ce pînă acum acesta a activat în cadrul Tribunalului Suceava. Alături de acest magistrat, la concursul pentru promovare au mai participat încă 12 judecători suceveni, care au optat atît pentru trecerea de la Judecătoria Suceava la Tribunalul Suceava, cît și de la Tribunalul Suceava la Curtea de Apel, însă nici unul dintre ei nu a reușit să obțină note care să le permită să fie promovați la o instanță superioară. Astfel că, doar un singur magistrat a primit „girul” CSM de a activa începînd cu data de 1 decembrie într-o instanță superioară. Totuși, chiar dacă acest judecător a reușit să fie promovat la Curtea de Apel Suceava, această instanță rămîne în continuare cu deficit de judecători, mai existînd la ora actuală încă 6 posturi vacante. Trebuie precizat faptul că acest concurs de promovare s-a adresat și procurorilor, însă doar un singur procuror sucevean și-a exprimat intenția de a promova. Procurorul în cauză, Laurențiu Marius Hetriuc, a reușit să obțină media 7,98, cu care a promovat de la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Suceava la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Suceava.
– Scandalul notelor „umflate” după contestații ocolește Suceava
Trebuie precizat faptul că acest concurs de promovare în funcții de execuții a magistraților a stîrnit un adevărat scandal la nivel național, examenul fiind contestat de mai mulți candidați. Astfel, judecători din țară care au dat examen de promovare în funcții de execuție la tribunale și curți de apel și care au obținut inițial note de 2, 3 sau 4 au primit în urma contestațiilor pe care le-au formulat note mult mai mari, fapt care i-a scandalizat pe mulți magistrați. Acest lucru a intrat în atenția ministrului Justiției, Monica Macovei, și a CSM, urmînd a fi declanșată o anchetă în acest caz. Totuși, în acest scandal nu este implicat nici un magistrat sucevean care a susținut concursul, la Suceava neexistînd cazuri în care în urma contestațiilor depuse s-a schimbat în mod radical o notă.