Cupa Moș Crăciun

Doar un loc 3 pentru echipele sucevene



Cupa Moș Crăciun: Doar un loc 3 pentru echipele sucevene
Cupa Moș Crăciun: Doar un loc 3 pentru echipele sucevene

Timp de trei zile, în sala Liceului cu Program Sportiv și pe terenul sintetic de la Universitate s-au disputat partidele celei de-a doua ediții a Cupei Moș Crăciun la minifotbal. Aproape 600 de copii de la 48 de cluburi din România s-au luptat pentru cucerirea trofeului pus în joc de organizatori, la patru categorii diferite de vârstă. Atracția întrecerii a fost fără îndoială delegația Stelei, care a venit la Suceava sub îndrumarea fostului mare internațional român din anii 70, Lajos Sătmăreanu. Nu a rămas trecută cu vederea nici prezența în sala de la LPS a celui mai bun fotbalist român al anului 2008, Dorin Goian, care a fost luat cu asalt de micii fotbaliști dornici de autografe și poze cu idolul lor. Per ansamblu, ediția din acest an a Cupei Moș Crăciun a fost o reușită, lucru semnalat cu fair play și de delegații formațiilor prezente la Suceava. La capitolul dezamăgiri putem trece doar prestația modestă a echipelor sucevene înscrise în concurs. Iată și tabelul complet al celei de-a doua ediții a Cupei Moș Crăciun:
CATEGORIA DE VÂRSTĂ 1997
Grupa A
Universitatea Cluj 1 – FCM Bacău 2 – 1
Farul Constanța – CSS Botoșani 5 – 4
FCM Bacău – Farul Constanța 0 – 3
Rapid Suceava – Universitatea 1 Cluj 0 – 10
Farul Constanța – Rapid Suceava 13 – 0
CSS Botoșani – FCM Bacău 5 – 0
Rapid Suceava – CSS Botoșani 0 – 10
Universitatea 1 Cluj – Farul Constanța 0 – 4
CSS Botoșani – Universitatea 1 Cluj 5-0
FCM Bacău – Rapid Suceava 2-1 Clasament
1 Farul Constanța 4 4 0 0 25-4 16p
2 CSS Botoșani 4 3 0 1 24-5 12p
3 Universitatea 1 Cluj 4 2 0 2 12-10 8p
4 FCM Bacău 4 1 0 3 3-11 4p
5 Rapid Suceava 4 0 0 4 1 – 35 0p Grupa B
Industria 1 Câmpia Turzii – Steaua București 0 – 2
Gloria Bistrița – Xela Baia Mare 2 – 0
Steaua București – Gloria Bistrița 0 – 1
Cetatea Suceava – Industria 1 Câmpia Turzii 0 – 1
Gloria Bistrița – Cetatea Suceava 4 – 0
Xela Baia Mare – Steaua București 0 – 0
Cetatea Suceava – Xela Baia Mare 0-2
Industria 1 Câmpia Turzii – Gloria Bistrița 0-4
Xela Baia Mare – Industria 1 Câmpia Turzii 0-4
Steaua București – Cetatea Suceava 9-0 Clasament
1 Gloria Bistrița 4 4 0 0 11-0 16p
2 Steaua București 4 2 1 1 11-1 9p
3 Industria 1 Câmpia Turzii 4 2 0 2 5-6 8p
4 Xela Baia Mare 4 1 1 2 2-6 5p
5 Cetatea Suceava 4 0 0 4 0-16 0p Grupa C
Industria Câmpia Turzii 2 – Salina Ocna Șugatag 5 – 1
Sporting Suceava – Presing Brăila 0 – 6
Salina Ocna Șugatag – Presing Brăila 1 – 3
Sporting Suceava – Industria 2 Câmpia Turzii 1 – 6
Industria 2 Câmpia Turzii – Presing Brăila 4 – 2
Sporting Suceava – Salina Ocna Șugatag 2 – 5 Clasament
1 Industria 2 Câmpia Turzii 3 3 0 0 15-4 12p
2 Presing Brăila 3 2 0 1 11-5 8p
3 Salina Ocna Șugatag 3 1 0 2 7-10 4p
4 Sporting Suceava 3 0 0 3 3-17 0p Grupa D
LPS Suceava – Sighetu Marmației 3 – 6
Universitatea Cluj 2 – Kosarom Pașcani 2 – 0
Kosarom Pașcani – Sighetu Marmației 3 – 3
LPS Suceava – Universitatea 2 Cluj 0 – 3
Universitatea 2 Cluj – Sighetu Marmației 2 -0
Kosarom Pașcani – LPS Suceava 0-5 Clasament
1 Universitatea 2 Cluj 3 3 0 0 7-0 12p
2 Sighetu Marmației 3 1 1 1 9-8 5p
3 LPS Suceava 3 1 0 2 8-9 4p
4 Kosarom Pașcani 3 0 1 2 3-10 1p Semifinale
Farul Constanța – Industria 2 Câmpia Turzii 2-3
Gloria Bistrița – Universitatea 2 Cluj 2-1 Finala mică
Farul Constanța – Universitatea 2 Cluj 3-2
Finala mare
Industria 2 Câmpia Turzii – Gloria Bistrița 5-2
Cel mai tehnic jucător al competiției a fost desemnat constănțeanul Dragoș Lazăr. Golgeterul întrecerii a fost Raul Czuli de la Industria 2 Câmpia Turzii, iar Janos Mezei de la Gloria Bistrița a fost ales cel mai bun portar.
CATEGORIA DE VÂRSTĂ 1998
Grupa A
LPS Suceava – Sporting 2 Suceava 3 – 0
Universitatea Cluj 1 – Xela Baia Mare 1 – 1
Xela Baia Mare – Sporting 2 Suceava 5 – 0
LPS Suceava – Universitatea 1 Cluj 1 – 3
Universitatea 1 Cluj – Sporting Suceava 3 – 0
Xela Baia Mare – LPS Suceava 3 – 0 Clasament
1 Xela Baia Mare 3 2 1 0 9-1 9p
2 Universitatea 1 Cluj 3 2 1 0 7-2 9p
3 LPS Suceava 3 1 0 2 4-5 4p
4 Sporting 2 Suceava 3 0 0 3 0-11 0p Grupa B
Universitatea Cluj 2 – Foresta Mălini 0 – 3
Sporting Suceava 1 – Presing Brăila 2 – 1
Sporting 1 Suceava – Universitatea 2 Cluj 0 – 0
Foresta Mălini – Presing Brăila 0 – 0
Sporting 1 Suceava – Foresta Mălini 2 – 1
Universitatea 2 Cluj – Presing Brăila 1 – 0 Clasament
1 Sporting 1 Suceava 3 2 1 0 4-2 9p
2 Foresta Mălini 3 1 1 1 4-2 5p
3 Universitatea 2 Cluj 3 1 1 1 1-3 5p
4 Presing Brăila 3 0 1 2 1-3 1p Semifinale
Xela Baia Mare – Foresta Mălini 3-1
Sporting 1 Suceava – Universitatea 1 Cluj 0-1 Finala mică
Sporting – Foresta Mălini 3-0 (la „masa verde”)
Finala mare
Xela Baia Mare – Universitatea 1 Cluj 2-1
Premii individuale
Cel mai tehnic jucător – Iuliu Hațieganu (Universitatea 1 Cluj)
Golgeter – Paul Buda (Xela Baia Mare)
Cel mai bun portar – Răzvan Renesz (Xela Baia Mare) CATEGORIA DE VÂRSTĂ 1999
Grupa A
Sporting Suceava – Steaua București 0 – 4
LPS Botoșani – Presing Brăila 0 – 0
Presing Brăila – Steaua București 0 – 5
Sporting Suceava – LPS Botoșani 2 – 1
LPS Botoșani – Steaua București 0 – 7
Sporting Suceava – Presing Brăila 2 – 1 Clasament
1 Steaua București 3 3 0 0 16-0 12p
2 Sporting Suceava 3 2 0 1 4-6 8p
3 Presing Brăila 3 0 1 2 1-7 1p
4 LPS Botoșani 3 0 1 2 1-9 1p Grupa B
LPS Suceava – Sighetu Marmației 1 – 1
Gloria Bistrița 1 – Xela Baia Mare 6 – 3
Xela Baia Mare – Sighetu Marmației 1 – 2
LPS Suceava – Gloria 1 Bistrița 2 – 6
Xela Baia Mare – LPS Suceava 0 – 1
Gloria 1 Bistrița – Sighetu Marmației 5 – 2 Clasament
1 Gloria 1 Bistrița 3 3 0 0 17-7 12p
2 LPS Suceava 3 1 1 1 4-7 5p
3 Sighetu Marmației 3 1 1 1 5-7 4p
4 Xela Baia Mare 3 0 0 3 4-9 0p Grupa C
Cetatea Suceava – CSS Botoșani 0 – 4
Universitatea Cluj – Gloria Bistrița 2 0 – 0
Gloria 2 Bistrița – CSS Botoșani 0 – 3
Cetatea Suceava – Universitatea Cluj 0 – 7
Universitatea Cluj – CSS Botoșani 1 – 0
Cetatea Suceava – Gloria 2 Bistrița 4 – 2 Clasament
1 Universitatea Cluj 3 2 1 0 8-0 9p
2 CSS Botoșani 3 2 0 1 7-1 8p
3 Cetatea Suceava 3 1 0 2 4-13 4p
4 Gloria 2 Bistrița 3 0 1 2 2-7 1p Semifinale
Universitatea Cluj – Gloria 1 Bistrița 3-2
Steaua București – CSS Botoșani 3-0 Finala mică
Gloria 1 Bistrița – CSS Botoșani 5-3 (după executarea loviturilor de departajare)
Finala mare
Universitatea Cluj – Steaua București 1-3
Premii individuale
Golgeter – Olimpiu Morțun (Universitatea Cluj)
Cel mai tehnic jucător – George Merloi (Steaua București)
Cel mai bun portar – Dragoș Lupescu (Steaua București)
CATEGORIA DE VÂRSTĂ 2000
Grupa A
Sporting Suceava – Politehnica Iași 0 – 4
Universitatea Cluj 2 – Industria Câmpia Turzii 0 – 2
Universitatea 2 Cluj – Sporting Suceava 2 – 3
Politehnica Iași – Industria Câmpia Turzii 1 – 2
Universitatea 2 Cluj – Politehnica Iași 0-4
Sporting Suceava – Industria Câmpia Turzii 1-1 Clasament
1 Industria Câmpia Turzii 3 2 1 0 5-2 9p
2 Politehnica Iași 3 2 0 1 9-2 8p
3 Sporting Suceava 3 1 1 1 4-7 5p
4 Universitatea 2 Cluj 3 0 0 3 2-9 0p Grupa B
Presing Brăila – LPS Suceava 0 – 1
Steaua București – Universitatea Cluj 1 4 – 1
Universitatea 1 Cluj – LPS Suceava 5 – 2
Steaua București – Presing Brăila 11-0
Steaua București – LPS Suceava 2-2
Universitatea 1 Cluj – Presing Brăila 6-0 Clasament
1 Steaua București 3 2 1 0 17-3 9p
2 Universitatea 1 Cluj 3 2 0 1 12-6 8p
3 LPS Suceava 3 1 1 1 5-7 5p
4 Presing Brăila 3 0 0 3 0-18 0p Semifinale
Industria Câmpia Turzii – Universitatea 1 Cluj 0-1
Steaua București – Politehnica Iași 2-3 (după executarea loviturilor de departajare) Finala mică
Industria Câmpia Turzii – Steaua București 0-1
Finala mare
Universitatea 1 Cluj – Politehnica Iași 3-5 (după executarea loviturilor de departajare)
Premii individuale
Golgeter – Darius Veșcan (Universitatea 1 Cluj)
Cel mai bun portar – Paraschiv Zaharia (Politehnica Iași)
Cel mai tehnic jucător – Codrin Gângă (Politehnica Iași)



Cupa Moș Crăciun: Doar un loc 3 pentru echipele sucevene
Cupa Moș Crăciun: Doar un loc 3 pentru echipele sucevene
Cupa Moș Crăciun: Doar un loc 3 pentru echipele sucevene
Cupa Moș Crăciun: Doar un loc 3 pentru echipele sucevene


Recomandări