Descentralizare

Doar spitalele regionale și de urgență mai rămân la Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Târgu Mureș, că a depus la Ministerul Administrației și Internelor un program de descentralizare, care prevede că din 2008 mai rămân la Ministerul Sănătății doar spitalele regionale și cele de urgență.
„Am depus programul de descentralizare al Ministerului Sănătății Publice la MAI, ministerul integrator. Săptămâna viitoare îl vom discuta cu Asociația Municipiilor, Asociația Orașelor și Asociația Comunelor și federațiile autorităților locale, urmând să îi dăm o formă finală, urmată de emiterea unei hotărâri de guvern„, a spus Nicolăescu.
Acesta a specificat principalele elemente ale acestui program de descentralizare: în primul semestrul al anului viitor va fi modificată legislația, ca să se permită aplicarea programului de descentralizare, iar din a doua parte a lui 2007 spitalele comunale și orășenești vor trece complet în patrimoniul și administrația consiliilor locale. În 2008, spitalele municipale vor fi preluate de autoritățile locale, iar spitalele județene, cu excepția celor de urgență vor intra în patrimoniul și administrarea Consiliilor Județene.
„Doar spitalele de urgență și cele regionale vor fi la Ministerul Sănătății Publice, susținute cu fonduri de la bugetul de stat, nu din cele ale asigurărilor de sănătate”, a precizat ministrul.
În același timp, Nicolăescu a spus că până în 31 decembrie 2008 vor dispărea structurile deconcentrate din teritoriu, adică autoritățile de sănătate publică. Atribuțiile lor vor fi preluate de consiliile locale, județene sau prefecturi, de la caz la caz, a spus Nicolăescu, precizând că în locul acestora se va înființa Agenția Națională de Programe și Asistență Medicală, subordonată ministerului și care va avea rolul de coordonare a spitalelor regionale și a spitalelor județene de urgență.
Totodată, Inspecția Sanitară de Stat va avea componentă regională și va rămâne doar în coordonarea ministerului.
„După definitivarea descentralizării, Ministerul Sănătății Publice va mai avea atribuții doar în privința reglementării, a elaborării strategiilor și politicilor sanitare și controlul aplicării acestora”, a mai spus Nicolăescu.

Recomandări

Șeful IȘJ Suceava: „Ministerul Educației ar trebui să aibă doi reprezentanți, unul pentru preuniversitar, celălalt pentru universitar”

Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și trei dintre copii sunt în continuare în spital

Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și cei cinci copii sunt în continuare în spital
Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și cei cinci copii sunt în continuare în spital

Proiect transfrontalier pentru sănătatea copiilor: BLOOM aduce echipamente medicale moderne în Suceava și Kolomyia

Spitalul Clinic din Suceava angajează avocat în două procese intentate de fosta directoare de la Resurse Umane, Dana Mamciuc

Misiuni de salvare de peste 2,5 milioane de km, echivalentul ocolului Pământului de 62 de ori, ale ambulanțelor din județul Suceava