Tenis

Doar patru meciuri au fost programate în weekend la Cupa Monitorul



De ieri și până duminică, terenurile bazelor sportive Unirea și IRE din municipiul Suceava găzduiesc o nouă ediție a Trofeului „Cetatea de Scaun” pentru seniori. Din această cauză, Cupa Monitorul la tenis va lua o pauză în weekend, când au fost programate doar patru meciuri, duminică seara. Ieri a fost programat un singur meci, dar acesta nu s-a putut disputa din cauza terenului impracticabil după ploaia de joi seara.
Și-n acest an interesul a fost unul foarte mare, în concurs înscriindu-se 190 de participanți ce sunt împărțiți în mai multe categorii, în funcție de nivelul de joc al fiecăruia și de vârstă. În prima fază a competiției competitorii sunt repartizați în grupe, urmând a juca fiecare cu fiecare. Faza a doua a competiției se va desfășura în sistem eliminatoriu. Vor promova toți participanții, iar împerecherea pe tablou se va face în funcție de locul ocupat în grupe.
Partidele au loc ca și până acum, pe zgură, în locațiile deja tradiționale, Complexul Sportiv „Unirea” și la Baza Sportivă IRE, competiția din acest an se derulează în intervalul 27 aprilie – 30 iunie.
După încheierea turneelor rezervate seniorilor, tot în cadrul Cupei Monitorul vor fi organizate, ca și anul trecut, un concurs feminin și un altul destinat copiilor, întrecere care a fost inclusă deja în calendarul Federației Române de Tenis.
Sponsorul principal al competiției este Aqua Carpatica, iar Cupa Monitorul beneficiază și de sprijinul altor parteneri de nădejde, cum ar fi Conbucovina, Betty Ice, Inter Conti, SUCT, Calcarul Pojorâta, Lusek, Celestin, Biotest, Bermas și Holzindustrie Schweighofer.
Vineri

Vineri 11 mai ora 10.00 Ovidiu Hatnean – Vasile Belciug Secundară, Grupa A, +40 Baza Unirea amânat

Meciuri programate în weekend

Duminică 13 mai ora 18.00 Adrian Baciuc – Ionuț Epureanu Secundară, Grupa B, -40 Baza Unirea
Duminică 13 mai ora 18.00 Daniel Ostafi – Ion Tcaciuc Secundară, Grupa A, +40 Baza Unirea
Duminică 13 mai ora 18.00 Bogdan Bosancu – Daniel Bujder Secundară, Grupa D, -40 Baza IRE
Duminică 13 mai ora 18.00 Vasile Apopei – Alexandru Moldovan Secundară, Grupa C, +40 Baza IRE


Recomandări

Fugarul ”Duțu” Huțuleac a fost adus în țară pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap
Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap