Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat mai are de vândut doar opt parcele de teren aflate în apropierea Casei de Oaspeți Suceava, din totalul de 124 câte au fost scoase la licitație.
Potrivit spuselor directorului RA-APPS Suceava, Gheorghe Antonovici, cele 8 parcele vor fi scoase la licitație în data de 15 februarie a.c., prețurile de pornire fiind cuprinse între 156.000 și 178.000 de lei.
Potrivit unui bilanț provizoriu, valoarea terenurilor din apropierea Casei de Oaspeți vândute până în prezent de RA-APPS se ridică la aproape 30 de milioane de lei (300 miliarde de lei vechi), echivalentul a peste 8 milioane de euro, la cursul actual leu/euro. Trebuie spus că sumele nu includ TVA.
Cel mai mare preț plătit pentru o parcelă la Casa de Oaspeți este de 765.000 de lei, fără TVA, pentru un teren de doar 14,65 ari, și trebuie achitat de SC Florianca SRL. Prețuri de vânzare record au mai fost înregistrate și în cazul parcelelor achiziționate de SC RIFBURG SRL, care pentru o suprafață de 1.783 de metri pătrați are de plătit 877.200 de lei fără TVA. Aceeași firmă a supralicitat, până la 670.800 de lei, fără TVA, și pentru o altă suprafață de 1.783 de metri pătrați, în condițiile în care prețul de pornire a fost 258.000 de lei.
De asemenea, unul din cele mai mari prețuri îl are de plătit AUPCS Moldova, care a achiziționat 2.032 metri pătrați, pentru 728.000 de lei, fără TVA, însă pe suprafața respectivă se află o clădire de birouri cu suprafață de 359 m.p., un depozit, o magazie pentru lemne de 75 m.p., și o porțiune dintr-o clădire cu regim de înălțime P+E+M, cu o suprafață construită de 202 m.p.
Aproape o treime din parcelele vândute au fost cumpărate de Defel Com Suceava Cele mai multe licitații câștigate pentru achiziționarea de terenuri la Casa de Oaspeți au fost trecute în contul firmei sucevene Defel Com SRL. Aceasta a reușit să achiziționeze nu mai puțin de 38 din cele 116 de parcele de teren vândute până în prezent de RA-APPS Suceava. Pentru achizițiile făcute, firma suceveană are de plătit nu mai puțin de 8,5 milioane de lei, fără TVA, respectiv 85 miliarde de lei vechi.
Pe locul doi în ceea ce privește numărul de parcele achiziționate este firma suceveană Grup KMS, care a reușit să-și adjudece licitațiile pentru 12 parcele aflate în Ferma 1 Brădet. Pentru acestea firma în cauză trebuie să plătească 2,133 milioane de lei, la care se adaugă TVA.