Doar o treime dintre salariații Administrației patriarhale beneficiază de sprijin la salariu de la bugetul de stat, în timp ce două treimi sunt plătiți integral din fondurile proprii ale Bisericii, lăcașurile de cult suportând totodată cheltuielile pentru întreținerea și plata utilităților
Patriarhia Română explică într-un comunicat de presă ponderea alocațiilor de la bugetul de stat pentru salariile personalului clerical și neclerical al cultelor religioase, contribuțiile oamenilor în schimbul unor servicii religioase, cât și legea pentru secularizarea averilor mănăstirești. Patriarhia Română răspunde astfel unor întrebări ale presei legate de aceste subiecte.
Sprijinul de la bugetul de stat asigură doar în parte cheltuielile pentru salarizarea personalului clerical și neclerical al cultelor religioase, potrivit Patriarhiei. În Biserica Ortodoxă Română sunt foarte multe salarii plătite din fondurile proprii ale eparhiilor. De exemplu, în Administrația patriarhală doar o treime dintre salariați beneficiază de sprijin la salariu de la bugetul de stat, iar două treimi sunt plătiți integral din fondurile proprii ale Bisericii. La aceste cheltuieli salariale ale unităților bisericești se adaugă și cheltuielile pentru întreținerea clădirilor și plata utilităților (curent electric, apă, gaze, căldură, telefoane etc.), care sunt asigurate, cu mari eforturi, numai din veniturile proprii obținute din producerea și comercializarea de lumânări, calendare, cărți și obiecte religioase, vin liturgic și unele chirii, potrivit sursei citate.
Întreținerea și repararea lăcașurilor de cult, multe dintre acestea monumente istorice, au o pondere importantă între cheltuielile pe care unitățile de cult le fac, cel mai adesea fără niciun sprijin al statului. Patrimoniul Bisericii este alcătuit, în majoritate, din lăcașuri de cult și din clădiri vechi, care necesită investiții importante pentru o funcționare normală.
„Nealocarea în bugetul de stat pe 2010, în afară de sprijinul financiar pentru salariile personalului deservent, a niciunui ban pentru activități edilitare, sociale și educaționale, creează în cazul Bisericii Ortodoxe Române dificultăți în susținerea activităților sociale și educaționale pe care le desfășoară la nivel național. Cele câteva exemple de fonduri oferite prin Hotărâri de Guvern unor unități de cult ortodoxe sunt izolate și irelevante pentru fondul general al problemei. De altfel, toate fondurile de la bugetul public acordate cultelor sunt controlate și verificate periodic de Curtea de Conturi și alte instituții publice abilitate, în ceea ce privește respectarea destinației și a corectitudinii folosirii acestora”, explică Patriarhia.
Deși în ultimii ani Biserica Ortodoxă Română și-a intensificat activitatea pe care o desfășoară în societate, din anul 2008 nu a mai fost prevăzut niciun post suplimentar cu contribuție de la bugetul de stat.
Referitor la contribuțiile benevole pentru oficierea serviciilor religioase (botezuri, căsătorii, înmormântări), Patriarhia Română precizează că valoarea acestora este stabilită în fiecare parohie de către adunarea parohială la propunerea consiliului parohial, în funcție de posibilitățile materiale ale comunității de credincioși. Cazurile sociale beneficiază de gratuitate și de sprijin din partea parohiilor. Toate contribuțiile sunt înregistrate în evidența contabilă a fiecărei parohii și, implicit, supuse controlului financiar intern, fiind folosite pentru întreținerea lăcașului de cult și completarea salariilor personalului deservent.
În plus, pe lângă numeroase parohii funcționează așezăminte sociale cum ar fi cantine, cabinete medicale și case pentru vârstnici, finanțate parțial sau integral din veniturile proprii. Potrivit Patriarhiei Române, în ultimele două decenii, Biserica Ortodoxă Română a construit peste 2000 de lăcașuri de cult și au fost organizate aproape 500 de așezăminte sociale, inclusiv cabinete medicale cu fonduri provenite, în cea mai mare parte de la credincioși.
Patriarhia a mai explicat că prin Legea pentru secularizarea averilor mănăstirești adoptată și publicată în ziua de 17/29 decembrie 1863 au fost confiscate în mod nediscriminatoriu de către stat atât proprietățile mănăstirilor închinate Locurilor Sfinte, cât și a celor neînchinate. Legea prevedea că „toate averile mănăstirești din România sunt și rămân averi ale statului”.
„Potrivit istoricului Constantin C. Giurăscu (Viața și opera lui Cuza Vodă, Editura Științifică, București, 1966, pp. 148-149) în Țara Românească mănăstirile neînchinate ( care nu era subordonată altei mănăstiri străine sau patrohii) dețineau 16,55% din suprafața agricolă și forestieră a țării și mănăstirile închinate dețineau 11,14%, iar în Moldova mănăstirile neînchinate dețineau 12,16% din suprafața agricolă și forestieră a țării, iar mănăstirile închinate dețineau 10,17%. De exemplu, Mitropoliei Moldovei și Bucovinei i-au fost confiscate prin Legea de secularizare aproximativ 300.000 ha de teren agricol și forestier. Dacă mănăstirilor de la Locurile Sfinte li se alocă, ca despăgubire cu titlul de sprijin, o sumă compensatorie, chiar dacă neacordată în final, în schimb, pentru proprietățile bisericești ale mănăstirilor neînchinate nu s-a prevăzut nicio măsură compensatorie în Legea de secularizare” precizează Patriarhia Română în comunicatul de presă.
Totodată, până la domnitorul Alexandru Ioan Cuza, proprietățile bisericești, autonome și neînchinate, erau administrate în cele două Principate, Țara Românească și Moldova, de Casa Centrală a Bisericii, veniturile realizate fiind utilizate pentru întreținerea și funcționarea unităților de cult, construirea și repararea de biserici, salariile clerului, dar și pentru opera socială sau înființarea de școli și asigurarea salarizării cadrelor didactice. Biserica contribuia cu bani la dezvoltarea învățământului românesc, dar și cu numeroase terenuri intravilane, acordate în mod gratuit, pe care au fost construite școli, realitate care se poate constata astăzi în multe localități, unde școala este construită în imediata vecinătate a bisericii.
În anul 1860, veniturile Casei Centrale din cele două Principate au fost încorporate direct în bugetele celor două provincii, deși statul nu ar fi trebuit să aibă niciun drept asupra acestora. În consecință, statul și-a luat responsabilitatea sprijinirii unităților de cult și a personalului bisericesc. În anul 1863, a fost adoptată Legea clerului de mir și a seminariilor care prevedea salarizarea preoților de la bugetul de stat, iar anul următor, prin Legea pentru reglementarea proprietăților rurale s-a prevăzut să se dea bisericilor un lot de pământ cultivabil, așa-numita sesie parohială. Aceste suprafețe agricole asigurau însă venituri modeste, așa cum reiese din analiza situației cultelor din România reîntregită, făcută de Ministerul Cultelor în perioada interbelică, în care se preciza că se pot întreține integral din mijloace proprii doar 2% dintre parohiile ortodoxe ardelene și 3% dintre cele din Regat.
Aceste terenuri agricole și forestiere, ca și celelalte proprietăți ale cultelor, au fost confiscate de către regimul comunist din România, după anul 1948.
După anul 1990, Legea 18/1991 a fondului funciar a limitat suprafețele care puteau fi retrocedate parohiilor la cinci hectare, diferența de proprietate nefiind obținută, în majoritatea cazurilor, nici până astăzi, după modificările legislative din anii 1997, 2000 și 2005. Biserica a avut înainte de regimul comunist admirabile instituții de administrare a averilor sale (Casa Bisericii, epitropii, eforii, fundații) care îi permiteau să susțină așezăminte sociale, școli, spitale, orfelinate și să ajute familii sărace. În prezent, o mare parte a proprietăților Bisericii sunt încă în posesia statului, situație regretabilă la 20 de ani de la căderea regimului comunist din România. În concluzie, considerăm că, mai ales în vremuri de crize multiple, trebuie promovată cooperarea nu confruntarea între Statul laic și cultele religioase autonome”, conchide Patriarhia în răspunsul la mai multe întrebări primite din partea presei în legătură cu aceste subiecte.
