FOTBAL PE PÂINE

Doar nu…



Fotbalul românesc a avut grijă să nu ofere de-a lungul timpului nenumărate surprize neplăcute. Am mai avut în buzunar calificări la care am constatat ulterior că buzunarul era descusut. Am însă convingerea că astăzi însă ai noștri vor defila prin fața adversarilor fiindcă e vorba, în primul rând, de o altă atitudine în joc, pe care am putut-o sesiza încă de săptămâna trecută. Pentru prima dată după nefiresc de mulți ani, am văzut două echipe românești cărora nu le-au tremurat izmenele încă de pe culoarul care duce de la vestiare până pe teren. Le-am văzut atacând încă din primul minut, cu conștiința vădită a superiorității pe care trebuia (și au reușit) s-o demonstreze și prin rezultat. Se poate discuta mult și bine despre cauzele care au condus la această schimbare de atitudine. Indiscutabil, fiindcă peștele dacă nu se împute înseamnă că nu e alterat la cap, rolul major l-au avut antrenorii celor două echipe, Lucescu și Olăroiu, doi tineri antrenori încă apți să se dezechipeze și să intre pe teren la nevoie, doi tineri antrenori lucizi, ponderați, ambițioși și care știu să transmită și elevilor lor dorința de performanță. În plus, la Steaua, Olăroiu este doar capătul cel mai apropiat al unei serii care-i mai include pe Protasov și Zenga, pe deplin încadrabili în aceeași categorie. Vă rog să vă gândiți, fără urmă de implicare emoțională (dacă sunteți fani ai vreuneia din cele două echipe) dacă avându-i pe bancă pe Hizo (Rapid) ori Iordănescu (Steaua) cele două echipe ar fi ajuns măcar să viseze că pot juca așa cum au făcut-o săptămâna trecută și cum sunt convins că o vor face din nou diseară. Dincolo de antrenori, extrem de importantă cred că este însăși atitudinea jucătorilor. Priviți, vă rog, cele două loturi și spuneți-mi dacă vedeți în ele vreun fițos, vreun șmecheraș căruia să i se rupă-n paișpe de rezultat și care să-și urmărească doar interesul personal, respectiv să arate ce haios dă el cu călcâiul și ce bine-și menajează prețioasele copite pentru derby-urile cu Bistrița ori Vasluiul. Acestea fiind zise, nu ne rămâne decât să așteptăm cu încredere maximă triumful de diseară al unor echipe românești incomparabil mai bune decât adversarele lor. Triumf care este obligatoriu să fie continuat în etapele următoare ale competiției. Este o șansă care se cere valorificată integral. Suntem pe locul 1 în Europa în clasamentul coeficienților și nu văd de ce nu ne-am consolida poziția. Doar nu ne-om îneca ca Nicoliță la mal.



Recomandări

Rugi fierbinți la bisericile din Vatra Dornei pentru soția și copiii preotului Ioan Cozma, grav răniți într-un accident rutier

Rugi fierbinți la bisericile din Vatra Dornei pentru soția și copiii preotului Ioan Cozma, grav răniți într-un accident rutier
Rugi fierbinți la bisericile din Vatra Dornei pentru soția și copiii preotului Ioan Cozma, grav răniți într-un accident rutier

Eșec în negocierile dintre conducerile cluburilor Cetatea Suceava și Șoimii Gura Humorului pentru formarea unei singure echipe