Doar Estonia…



Linia dreaptă a preliminariilor CM începe mâine, iar la finish se ajunge după alte patru zile. Slavă Domnului, nu ne mai aflăm în postura de la ultimele (multe) turnee de calificare când, înaintea ultimelor două meciuri, fie nu mai aveam nici o șansă, fie aveam doar „șanse matematice”, adică vreo 0,014%, cum ne explicau toți pițurcii care s-au perindat pe la cârmă. Procentajul ăla hilar însemna de fapt 0,000%, miimile de procent reprezentând doar justificarea pentru banii perfect nemunciți ai selecționerului și, desigur, pentru nesimțirea de a nu-și da demisia. Chestia cu totul neliniștitoare însă în actuala configurație a clasamentului e că suntem la distanță enormă de mult dorita calificare, pe care de fapt am ratat-o, noi luptându-ne de fapt pentru un ipotetic loc 2, care ne asigură doar prezența în baraj, care înseamnă încă două meciuri, abia astea fiind cu adevărat de calificare. Cum vedeți, nu avem mult mai mult de ălea 0,014% șanse, cu atât mai mult cu cât de data asta nu vorbim doar despre cele 6 puncte pe care trebuie să le câștigăm obligatoriu, ci și despre jocul rezultatelor din celelalte meciuri. Ce-nseamnă asta? Păi, în primul rând, ca Ungaria, care are 1 punct mai mult decât Turcia și România (14, față de câte 13), să nu facă 6 puncte în ultimele 2 meciuri, că astfel noi și turcii am juca degeaba. Chestia e ușor de realizat, întrucât Ungaria joacă mâine în deplasare, în Olanda. Mă gândesc că olandezii pot smulge un egal! Așadar, pa Ungaria. Cu turcii e mult mai încurcată: au cu multe goluri înaintea noastră la golaveraj, parcă vreo 5. Presupunând că vor câștiga ambele partide rămase la diferență minimă, de 1 gol, ar ieși cam 7 goluri în plus față de noi. Dar s-ar putea să fie vreo 8 sau 10, dacă bat în Estonia la scor mâine. Putem recupera? Și cum? Păi, bătând Andorra la 5 goluri, cât e azi diferența, plus încă vreo 2, 3, ca rezervă. După care ar trebui să batem Estonia la București cam cu cât o bate Turcia (dacă o bate) mâine. Greu, așa-i? Parcă și mai greu dacă ne gândim că ai noștri bat, când bat, la 1 sau maximum 3 goluri diferență. Și-atunci ce ar mai fi de făcut? Ei bine, iată ce mi-a trecut prin cap: mâine, Estonia (care a jucat în draci în Olanda) nu ia bătaie de la turci! De aceea, încă de pe acum, strig nu „Hai, România!”, ci „Hai, Estonia!”