Protestul anunțat pentru ziua de ieri împotriva organizării festivalului Bucovina Rock Castle s-a dovedit a fi un adevărat fiasco. Inițiatorul acestui protest, Ionel Butnariu, anunța că înaintea ședinței de ieri a Consiliului Județean Suceava un grup de activiști creștini va protesta pentru a cere blocarea acestui festival. În cele din urmă, grupul de activiști a fost format doar din două persoane, Ionel Butnariu și un susținător al acestuia, iar protestul s-a transformat într-o discuție cu președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și în participarea la ședința deliberativului județean. Printre motivele pe care Ionel Butnariu le-a invocat pentru blocarea festivalului se numără „deranjul fonic”, dar și faptul că pe perioada acestuia „se fac și procesiuni satanice”.
Reamintim că festivalul Bucovina Rock Castle va avea loc în perioada 24-26 august, în șanțul de apărare și pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei. Bucovina Rock Castle a ajuns la cea de-a zecea ediție, devenit unul dintre cele mai importante festivaluri de acest gen din țară, la concerte venind mii de spectatori din județ și din întreaga țară. La ediția de anul acesta organizatorii au pregătit două locații în care vor avea loc concertele, o scenă amplasată pe platoul cetății, acolo unde vor cânta formații tinere, aflate la debut, și o scenă amplasată în șanțul cetății, pe care vor urca invitații principali.
Pentru prima dată, la Bucovina Rock Castle vor cânta irlandezii de la Primordial. Cu o carieră de peste 30 de ani, Primordial au lansat anul acesta un nou material discografie, intitulat „Exile Among the Ruins”, irlandezii fiind fără doar și poate formația cea mai importantă care va cânta la ediția de anul acesta a festivalului de rock de la Suceava. Printre trupele principale care vor mai cânta la Bucovina Rock Castle 2018 se mai numără De Staat (Olanda), Bucovina, 1000mods (Grecia), Jinjer (Ucraina), Luna Amară și Dordeduh.
Prețul unui abonament pentru cele trei zile de festival va fi de 30 de lei
În toate cele trei zile ale festivalului concertele vor începe la ora 16:30 pe scena 2, din parcarea de pe platoul Cetății de Scaun, și vor continua de la ora 19:00, pe scena 1, din șanțul cetății.
Concertele de vineri vor avea loc în următoare ordine: scena 2 – Lexem (16:30), Linear Disorder (17:15) și Nightrain (18:00); scena 1 – Relative (19:00), Roadkill Soda (20:00), Dirty Shirt (21:00), Implant Pentru Refuz (22:00) și De Staat (23:00). Pentru ziua de sâmbătă sunt programate următoarele concerte: scena 1 – Contraband X (16:30), Black Out (17:15), Katara (18:00); scena 1 – 9 Ani Lumină (19:00), Toy Machines (20:00), Robin And The Backstabbers (21:00), Luna Amară (22:00) și 1000mods (23:00). Duminică, în ultima zi a festivalului, vor cânta trupele: scena 2 – Tenebres (16:30), Symphress (17:15), Paradox Theory (18:00); scena 1 – Gray Matters (19:00), Dordeduh (20:00), Jinjer (21:00), Primordial (22:00) și Bucovina (23:00).
Prețul unui abonament pentru cele trei zile ale festivalului este de 30 de lei, în timp ce prețul pentru o zi de concerte este de 20 de lei.
Fiasco
Doar doi oameni la protestul împotriva festivalului Bucovina Rock Castle
