Începând de sâmbătă, 30 mai a.c., la Casa de Cultură Gura Humorului va funcționa Cinematograful de artă.
După mai bine de 20 de ani, orașul Gura Humorului va avea din nou cinematograf datorită implicării Primăriei orașului și a Centrului Cultural Gura Humorului.
În deschidere va avea loc proiecția de gală a filmului „Doar cu buletinul la Paris”, în regia lui Șerban Marinescu, la care va participa actorul Mircea Diaconu.
Filmul este o satiră contemporană despre speranțele oamenilor care au crezut că după căderea comunismului va urma o viață ușoară și o frumoasă integrare în Europa.
Din distribuție mai fac parte actorii Dorel Vișan, Răzvan Vasilescu, Florin Zamfirescu, Mihaela Sîrbu și alții.
Proiecțiile filmelor la Cinematograful de artă vor avea loc în zilele de sâmbătă și duminică, de la ora 18.00 și de la ora 20.00.
Vor fi difuzate cele mai recente filme românești și europene, participante la importante festivaluri din țară și străinătate, precum: „Aferim”, regia Radu Jude, „De ce eu?”, regia Tudor Giurgiu, „Cel ales”, regia Cristian Comeaga, „Live”, regia Vlad Păunescu, „Comoara”, regia Corneliu Porumboiu, și altele.
Prețul biletului de intrare este de 10 lei, dar pentru elevi, studenți și pensionari este 6 lei.