Doar cinci concurenți la preselecția Eurovison R. Moldova



Preselecția finală pentru Eurovision R. Moldova va avea doar cinci concurenți, printre care și Arsenium, fost membru al trupei O-Zone. Vasile Duca, directorul comercial al Teleradio-Moldova și președintele comitetului de lucru al Eurovision 2006, a declarat că, în total, și-au propus candidatura opt solicitanți, dintre care au fost selectați cinci: Ludmila Znamenskaia, Vadim Luchin & Svetlana Sertova, Sergiu Cuzencoff, duetul Arsenium și Natalia Gordienco și Marcella. „În această ordine, interpreții vor evolua și pe scenă”, a spus Duca.
Potrivit organizatorilor, etapa finală de preselecție se va desfășura într-unul din studiourile Teleradio-Moldova, miercuri, și va fi transmisă în direct la postul de televiziune Moldova1. Concurenții vor fi aleși de către membrii juriului și prin televoting-ul spectatorilor.