Tot mai puțini suceveni solicită să primească ajutoare pentru încălzirea locuinței, din cauza condițiilor restrictive impuse de Guvern.
Ieri a fost ultima zi în care mai puteau fi depuse cererile completate pentru acordarea subvențiilor la căldură, iar numărul solicitărilor depuse este cel mai mic din ultimii ani.
În total, la Primăria Suceava au ajuns 6.500 de cereri de acordare a ajutoarelor la căldură, în vreme ce anul trecut, numărul solicitărilor a fost de aproximativ 7.100. Viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi a precizat că, în urma centralizării cererilor completate depuse direct la primărie sau prin intermediul asociațiilor de proprietari, ieri dimineață erau înregistrate 897 cereri de subvenții la încălzirea pe gaz metan, 300 de cereri pentru subvenția la lemne de foc, cele mai multe solicitări – 5.300, fiind venite de la sucevenii care beneficiază de căldură în sistem centralizat.
“În baza numărătorii noastre, mai sunt câteva asociații care nu au reușit să vină să aducă cereri. Culmea e că asociațiile mari și-au făcut treaba, dar cele la care sunt arondate câteva zeci de apartamente nu au reușit să aducă încă cererile completate”, a spus Lucian Harșovschi.
Viceprimarul Sucevei a menționat că cererile întârziate vor mai fi primite și astăzi: “Vom primi cererile întârziate și miercuri, termen final, pentru ca oamenii să nu piardă subvenția de încălzire pe luna noiembrie”.
Sucevenii care nu s-au încadrat să depună la timp cererile de subvenții completate vor putea să le depună și de acum înainte, dar nu vor mai beneficia de subvenție decât pentru patru luni de iarnă.
Numărul mic al potențialilor beneficiari de subvenții la căldură din sezonul rece 2011 – 2012 este frapant comparativ cu anii anteriori, când mai bine de jumătate din familiile din Suceava beneficiau de o reducere semnificativă a cheltuielilor cu încălzirea locuințelor în timpul iernii.
De exemplu, în urmă cu cinci ani, numărul beneficiarilor de ajutoare de căldură depășea 18.000 în reședință de județ, adică de trei ori mai mult decât în prezent.