Instruirea mamelor în maternități despre alăptare este una dintre obligațiile profesionale în secțiile de neonatologie, însă numai 60 la sută au primit astfel de informații pe perioada spitalizării, potrivit unui studiu lansat joi, de Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil.
„Aceasta nu înseamnă că mamele nu au fost instruite, ci mai degrabă instruirea nu a fost făcută în așa fel încât să aibă un impact asupra lor. 77 la sută dintre mame au afirmat că au primit materiale informative scrise (broșuri, pliante), dar care, până la discuția cu investigatorii studiului nu au fost niciodată deschise”, arată autorii raportul de evaluarea a serviciilor și practicilor de îngrijire ale femeilor din România în timpul sarcinii, nașterii și lăuziei „Acompanierea nașterii în România”.
Potrivit studiului, mai mult de 84 la sută dintre mame și-au văzut copiii imediat după naștere, iar dintre cele care nu au fost anesteziate general, 50 la sută au putut să aibă și o scurtă legătură fizică cu aceștia.
„Copiii au fost ținuți pe burtă perioade scurte, de la câteva secunde până la cel mult 10 minute (un singur caz). Recomandarea OMS este ținerea copilului pe burtă timp de 60 de minute. Dacă arătatul copilului este o cutumă veche și care nu s-a pierdut, punerea copilului pe burtă și inițierea precoce a alăptării se practică în puține cazuri. Aceste practici, care nu necesită eforturi financiare, ci numai schimbări de atitudine, sunt deosebit de importante pentru prevenirea mortalității materne și a altor evenimente nedorite (hemoragii), precum și pentru construirea atașamentului mamă-copil (important în prevenirea abandonului)”, se arată în studiul prezentat joi.
De asemenea, mai puțin de 40 la sută dintre mame au stat tot timpul în aceeași cameră cu copilul (rooming-in). Analizele longitudinale au arătat că există diferențe semnificative în ceea ce privește vârsta copilului la prima alăptare, acestea fiind în strânsă legătură cu ținerea copilului pe burta mamei imediat după naștere.
Astfel, 21 la sută dintre femeile care și-au ținut copilul pe burtă au și alăptat imediat, spre deosebire de 6,85 la sută care nu și-au ținut copilul pe burtă. De asemenea, după șase ore de la naștere, 44 la sută dintre femeile care-și ținuseră copilul pe burtă nu alăptaseră încă.