– Din cele 949 de persoane cărora li s-au reținut documentele de călătorie sau care au fost trecute în baza de date a Poliției de Frontieră pentru depășirea termenului de ședere în străinătate, numai 159 au depus actele necesare pentru procedura de restituire, doar 20% dintre aceștia primind răspuns favorabil
După o lună de la intrarea în vigoare a noilor norme de călătorie în statele din spațiul Schengen, aproape 1.000 de suceveni figurează în baza de date a Poliției de Frontieră cu depășirea termenului de ședere legal. Dintre cele 949 de persoane aflate în această situație, 356 au rămas fără pașapoarte la intrarea în România, iar celelalte 593 au primit un talon care are aceeași semnificație. Totuși, cei mai mulți suceveni s-au simțit cu musca pe căciulă și nu s-au mai prezentat la Serviciul Pașapoarte Suceava pentru a depune acte justificative în vederea recîștigării dreptului de a călători în străinătate. Din cei 949 de oameni, pînă luni, doar 159 au depus cereri și acte justificative pentru depășirea termenului legal de ședere în străinătate. Și mai puțini au demonstrat că au stat peste graniță cu probleme serioase. Astfel, din cele 356 de pașapoarte reținute în vamă, doar 8 au fost returnate posesorilor de drept, în timp ce în cazul taloanelor eliberate pentru depășirea termenului legal de ședere s-au aprobat pozitiv doar 22 de cereri din cele depuse la Serviciul Pașapoarte Suceava. Mai trebuie spus că, din totalul de 159 de solicitări, 118 au fost soluționate cu aplicarea interdicției de a părăsi țara pentru o perioadă cuprinsă între 1 și 5 ani, celelalte 11 fiind în lucru.
Comisarul Dan Hoffman, șeful Serviciului Pașapoarte Suceava, a declarat că luna august a însemnat un adevărat tur de forță pentru angajații acestei instituții, nu numai prin prisma modificărilor care vizează modul de călătorie în străinătate, ci și prin avalanșa de cereri pentru eliberarea de pașapoarte. Dacă în perioada 1-29 august 2004 s-au eliberat 5.068 de pașapoarte, în același interval din 2005 de la ghișeele Serviciului Pașapoarte Suceava au fost ridicate 5.996 de acte de călătorie în străinătate.
