La foc automat

Doar 16 ore de pregătire pentru dascălii suceveni care vor preda elevilor de la clasa pregătitoare



Constantin Margineanu: „358 de cadre din județ vor participa la programul de formare”
Constantin Margineanu: „358 de cadre din județ vor participa la programul de formare”

Dascălii suceveni care din toamnă vor preda elevilor claselor pregătitoare au la dispoziție doar 16 ore de curs pentru a deprinde programa, metodica și strategiile menite să-i ajute în activitățile pe care le vor desfășura cu învățăceii la clasă.
358 de cadre din județ vor participa la programul de formare al cărui grup țintă este reprezentat de dascălii din învățământul primar care vor fi încadrați la clasa pregătitoare în anul școlar 2014-2015. Din cele 16 ore, 14 sunt destinate formării profesionale, iar două ore pentru evaluare.
Cursurile de formare sunt organizate de Casa Corpului Didactic (CCD) „George Tofan” Suceava, până pe 15 septembrie.
Potrivit directorului instituției, prof. Constantin Mărgineanu, „cursurile vor avea loc pe 16 grupe, în șase zone ale județului – Suceava, Gura Humorului, Fălticeni, Rădăuți, Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc. Opt profesori formatori vor pregăti învățătorii”. Mărgineanu a mai menționat că până în acest an, cadrele didactice de la pregătitoare au fost instruite în cadrul unui proiect cu fonduri europene. Programul de formare totaliza peste 100 de ore, atât față în față, cât și cursuri online.
Reprezentanții CCD recunosc că orele de pregătire din acest an sunt puține, însă se mizează și pe diseminarea experienței celorlalte cadre didactice care au participat la instruire.
Pregătirea cadrelor se axează pe dezbaterea informațiilor necesare activităților specifice de la clasa pregătitoare. Cursanții vor parcurge module de proiectare didactică, strategii, metodică și evaluare, vor învăța cum să răspundă nevoilor elevilor care nu au împlinit încă șapte an și cum să pună accent pe abordarea disciplinelor sub formă de jocuri atractive.
Aproape 7.000 de copii din județ au fost înscriși în clasa pregătitoare, pentru anul școlar 2014-2015.



Recomandări

30 de ani – generația de aur a Școlii Normale Suceava. Bucurie, emoții nesfârșite, recunoștință, prețuire

30 de ani – generația de aur a Școlii Normale Suceava. Bucurie, emoții nesfârșite, recunoștință, prețuire
30 de ani – generația de aur a Școlii Normale Suceava. Bucurie, emoții nesfârșite, recunoștință, prețuire