Dacă acum câteva luni scriam tot în acest ziar articolul „Poșta Română, familia mea”, acum vreau să povestesc despre un alt eveniment foarte important din viața fiecărui salariat: ieșirea la pensie.
M-am hotărât să mă adresez tot ziarului dumneavoastră fiindcă am simțit că ne înțelegeți sufletele, că sunteți alături de noi, Poșta Română, la bine și la rău, iar în rândurile și articolele apărute am găsit întotdeauna știri despre evenimente fericite și nefericite despre viața noastră de zi cu zi.
Prin aceste rânduri vreau să vă descriu trei persoane deosebite care au părăsit, cu fruntea sus, această familie.
Nu vreau să descriu profesionalismul, corectitudinea și alte calități pe care le are orice salariat al Poștei Române, vreau să vorbesc despre bunătatea, dragostea de oameni, căldura sufletească, adică „bagajul necesar” unui salariat poștal.
„O doamnă de poveste”
Chiar dacă a trecut ceva timp de când a părăsit familia Poștei Române, nu cred că voi uita niciodată o persoană de excepție care a fost doamna dirigintă Elena Surpat (doamna Nuți).
Oficiile în care lucrăm (OPRM Câmpulung Moldovenesc și Oficiul Câmpulung Moldovenesc 1) își au sediul în aceeași clădire și de mai multe ori am avut ocazia să văd și să aud anumite situații. În spatele unei doamne diriginte care, privită de persoane care nu o cunoșteau îndeajuns, părea autoritară uneori, se ascundea „o doamnă de poveste” cu o mare dragoste de oameni care era capabilă să-ți întindă o mână de ajutor exact atunci când aveai nevoie.
N-am să uit niciodată, la masa organizată de rămas-bun, la un moment dat am început să ne aducem aminte de ajutorul primit și eram destui salariați și fiecare avea un moment greu din viață în care doamna Nuți a fost umărul de nădejde, pe care ne-am sprijinit și datorită ei am mers mai departe.
Sărut mâna, doamna dirigintă, n-am să uit niciodată clipele când mi-ați fost alături.
La despărțire mi-ați oferit cămașa (uniforma) dumneavoastră cu mult drag și pot să spun că a fost un dar neprețuit, exact ca și cum mi-ar fi fost oferită „o flacără olimpică” pe care eu trebuie să o duc mai departe.
Asta nu înseamnă că aspir la funcția de dirigintă, ci doar ați simțit că în sufletul meu este tot atât de multă dragoste pentru oameni, fie ei colegi sau clienții noștri și că avem acest lucru în comun, deci voi reuși să ofer căldură sufletească și atât cât îmi stă în putere să dau o mână de ajutor celor care vor avea nevoie.
Un om de nădejde pentru cei din jurul ei
Cea de-a doua persoană care a părăsit vineri (2 martie) frumoasa familie a Poștei Române a fost doamna Lenuța Sfarghiu (Bica).
I-am oferit o floare și i-am dorit din suflet să aibă o pensie frumoasă. Atunci când am îmbrățișat-o, atâta emoție am simțit în întreaga sa ființă încât lacrimile nu au întârziat să apară.
Bica, așa cum o alintam noi, a fost pentru cei din jurul ei o adevărată bunică, caldă, calmă, cu dragoste de oameni. Un om de nădejde pentru cei din jurul ei, mereu capabilă să dea o mână de ajutor persoanelor care aveau nevoie.
Fiind amândouă navetiste, de multe ori mergeam împreună cu autobuzul și simțeam în glasul ei o mare dragoste pentru ceea ce face, că Poșta Română este o parte importantă din viața ei.
Uneori, când mergeam un pic mai târziu cu autobuze diferite, când ajungeam în preajma clădirii îmi aruncam privirea în sus și doar la o fereastră era lumină. Atunci zâmbeam și mă gândeam la Bica și mă bucura ca și cum ea ar fi fost pentru mine „lumina de la capătul tunelului”. Sărut mâna, doamna Lenuța. Sunt convinsă că binele pe care l-ați făcut atâția ani la serviciu se va întoarce acum la dumneavoastră și veți avea parte de multe lucruri bune și frumoase.
Un suflet mare și o luptătoare
Cea de-a treia persoană care va părăsi săptămâna viitoare oficiul nostru este doamna Maria Balan. Din păcate are probleme de sănătate și nu va fi aici să o putem îmbrățișa și să-i dorim să aibă parte de tot ce este mai bun, pentru că merită.
Când am observat-o acum mulți ani, la prima vedere, am văzut doar o persoană micuță, firavă, dar a fost doar o părere. După ce am cunoscut-o mai bine am descoperit un suflet mare și o luptătoare. Viața ei a fost destul de grea, dar de pe chipul ei foarte rar lipsea zâmbetul și o vorbă bună. Cu firea ei romantică și visătoare la acest capitol suntem „suflete pereche”, era mereu capabilă să facă un gest frumos, să ofere o floare, un mărțișor, un gest cald persoanelor din jurul ei.
Uneori e greu, suntem și noi oameni, avem probleme, dar doamna Balan, la fel ca noi toți salariații poștei, avea răbdare, înțelegere și dragoste pentru munca de zi cu zi.
Sărut mâna, doamna Balan, mă bucur că am fost alături de dumneavoastră în acești ani și chiar dacă mă alintați „Periuța”, uneori din cauza gesturilor mele tandre și vorbelor calde, să știți că vă admir foarte mult.
Sunt convinsă că veți trece cu bine peste problemele de sănătate pe care le aveți acum, deoarece sunteți o luptătoare și mai ales o învingătoare.
Familia Poștei Române
Sunt clipe grele, atunci când persoanele dragi părăsesc frumoasa familie a Poștei Române, dar ele merita să fie în continuare în sufletul nostru, pentru că și-au ocupat acest loc cu dragoste, ajutor, înțelegere și fapte demne de urmat.
Le doresc din toată inima să fie sănătoase, să aibă o pensie la fel de lungă ca anii petrecuți la Poșta Română, să se bucure de mulți nepoți și sunt convinsă că fiecare dintre ele are multe amintiri frumoase pe care le vor povesti și care vor aduce zâmbete și fericire în sufletele lor.
Chiar dacă clădirea în care lucrăm privită de afară este veche, rece, atunci când veți păși în interior veți simți atât de multă căldură sufletească încât nici un arhitect sau tâmplar nu ar reuși să construiască ceva mai frumos și durabil.
Acesta era și va fi sufletul nostru, al celor care lucrăm în această unitate și, chiar dacă părăsim această profesie, ieșind la pensie sau din alte motive apărute în ultima perioadă, în sufletul nostru, într-un colțișor, va rămâne mereu la fel ca „prima dragoste” un spațiu ocupat de familia Poștei Române!
P.S. Ar fi frumos să fie un panou cu fotografiile celor care părăsesc unitatea ieșind la pensie, unde cred că și-ar aduce cu plăcere nepoții și sunt convinsă că în glasul lor ar fi mândrie atunci când le-ar spune acestora „Uite, aici am lucrat eu!”.
Vă mulțumesc pentru răbdare și înțelegere,
Oficiant Cristina DIACONU
Of. Câmpulung Moldovenesc 1
