Doamne, la cine ne vom duce?



Doamne, la cine ne vom duce?
Doamne, la cine ne vom duce?

„Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu și Eu viez pentru Tatăl, și cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine. Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer, nu precum au mâncat părinții voștri mana și au murit. Cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac. Acestea le-a zis pe când învăța în sinagoga din Capernaum. Deci mulți din ucenicii Lui, auzind, au zis: Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte? Iar Iisus, știind în Sine că ucenicii Lui murmură împotriva Lui, le-a zis: Vă smintește aceasta? Dacă veți vedea pe Fiul Omului, suindu-Se acolo unde era mai înainte? Duhul este cel ce dă viață; trupul nu folosește la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh și sunt viață. Dar sunt unii dintre voi care nu cred. Căci Iisus știa de la început cine sunt cei ce nu cred și cine este cel care Îl va vinde. Și zicea: De aceea am spus vouă că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-i este dat de la Tatăl. Și de atunci mulți dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi și nu mai umblau cu El. Deci a zis Iisus celor doisprezece: Nu vreți și voi să vă duceți? Simon Petru I-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieții celei veșnice. Și noi am crezut și am cunoscut că Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu”. (Ioan 6, 56-69)
Atunci când Domnul Hristos le-a vorbit mulțimilor despre împărtășirea cu Trupul și Sângele Său, mulți s-au îndepărtat de El. Le era greu să înțeleagă aceste cuvinte. Însă, uitau un lucru: Cel Care le vorbea nu era un simplu învățător, ci era chiar Fiul lui Dumnezeu. De aceea, mulți s-au retras și nu L-au mai urmat. Să nu avem impresia că atunci erau oamenii altfel decât noi, cei de astăzi. Și astăzi sunt mulți care nu înțeleg ce este Sfânta Împărtășanie. Domnul Hristos, văzând poticneala lor, a întrebat pe ucenici: „Nu vreți și voi să vă duceți?” Iar răspunsul a fost: „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieții veșnice!” Dacă suferim atunci când ne despărțim de cineva drag, oare ce vom simți atunci când ne depărtăm de Cel Care Și-a dat viața pentru noi? Domnul Hristos este viața mea și Mântuitorul sufletului meu.
(Pr. Dumitru Păduraru)



Recomandări

Diaspora românească din Carolina de Sud, în sărbătoare: târnosirea bisericii „Sfântul Grigorie Teologul”

Diaspora românească din Carolina de Sud, în sărbătoare: târnosirea bisericii „Sfântul Grigorie Teologul”
Diaspora românească din Carolina de Sud, în sărbătoare: târnosirea bisericii „Sfântul Grigorie Teologul”