Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă! ‒ cu asta ai spus totul!

L-am rugat, într-o zi, să-mi sugereze o modalitate de rugăciune și, dacă era posibil, să-mi destăinuie propriul lui mod de a se ruga. Răspunsul a venit prompt și deplin:
‒ Dar ce crezi tu că este rugăciunea? Mâncarea care-ți vine când faci comandă? Sau medicamentul ce se dă compensat, pe bază de rețetă?
Eu ți-am spus să ceri doar mântuirea sufletului, adică să devii moștenitor al Împărăției Cerurilor! Lasă-le pe toate celelalte în seama judecății lui Dumnezeu!
Îți amintesc iar vorbele Domnului: Cătați mai întâi Împărăția Cerurilor și toate celelalte vi se vor adăuga vouă! Nu-ți este de ajuns? Dacă nu-ți e de ajuns sau nu te mulțumește pe deplin, limitează-te la rugăciunea minții. Pentru mine, Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă! spune totul.
Sau, oricum, spune mai mult decât spui tu. Ajunge să rostești aceste cuvinte cu credință și ardoare și, desigur, să-ți închipui că, în clipa aceea, Însuși Hristos Cel răstignit Se află înaintea ta.
Și, ascultă, când rostești rugăciunea, să te întorci cu mintea aici, la mine. Eu voi prinde gândul tău și mă voi ruga, împreună cu tine, pentru tine. Așa e cel mai bine și așa îți recomand să procedezi.
‒ Da, Părinte, dar nu vă exprimați corect!
‒ Ba da, dar tu pricepi greșit! Și știi de ce? Fiindcă te desparți pe tine însuți de restul lumii, ceea ce nu e deloc corect.
Cum ne iubim pe noi înșine, așa trebuie să-l iubim și pe aproapele. Eu iubesc lumea ca pe mine însumi. De aceea, nu văd de ce aș spune Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-ne! în loc de miluiește-mă. Căci eu și lumea suntem una. Așa să spui și tu: Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!
(Sfântul Părinte Porfirie, Antologie de sfaturi și îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, pp. 373-374, Doxologia.ro)