Gânduri

Doamne, ce frumos ești în Creație!

E vacanță! Dumnezeu strălucește nepărtinitor peste firul de iarbă, peste pruni și portocali, peste pacificul oceanelor și peste sticla și oțelul progresului tehnic.
Am auzit, am văzut sau pășim prin locuri binecuvântate de Dumnezeu și sfințite de oamenii care au înălțat scări către Cer, prin felul lor de a se ruga.
Lumea se bucură de capodopere făcătoare de minuni, prin rugăciunea vizibilă a lui Constantin Brâncuși, Antonio Gaudi, Mozart, Michelangelo, a tuturor artiștilor lumii, fiecare după numele și opera lor.
Dumnezeu este frumos în marile muzee, în vârful munților, pe coasta mărilor și în centrele turistice ale orașelor.
Pământul respiră bucuros cele cinci zile ale Facerii, în splendoarea munților, mărilor și insulelor.
Haideți să ne hrănim cu o vacanță vie, într-o exclamație psalmică, la fiecare pas: Doamne ce frumos ești acum, aici și acolo!
Să uităm deja cunoscuta și nonsensuala: Vai, ce frumos e!
Fără vaiuri în vacanță!
Haideți să privim vacanța și frumusețea locurilor prin Dumnezeu!
Haideți să înțelegem taina picturii sau sculpturii celebre prin Dumnezeu, care dăruiește inspirația în mii de pogorâri ale Sfântului Duh!
Să nu ocolim mănăstirile din România sau de oriunde în lume și să nu le privim istoric! Aici e locul cel mai bun pentru fitness-ul omului lăuntric.
Cum atingem prima floare din curtea unei mănăstiri, Duhul Sfânt ne învăluie într-un taifun mângâietor și înmiresmat.
La Mănăstirea Prislop ne așteaptă Părintele Arsenie Boca, la poarta mormântului înflorit! La Cozia, Oltul încinge frumoasa biserică într-un brâu al Maicii Domnului. La Iași, Sfânta Parascheva, tânăra domniță din Cer, ne primește cu mâinile calde și cu dorul surioarei de departe. La Nicula, Preasfânta Fecioară caută matern, cu ochii mari, venirea copiilor cu mâinile goale și sufletele încărcate.
Să mergem la Sfinții care nu au învățat uzanțe de curtoazie și protocol la cursurile de management turistic.
La mănăstiri să nu depunem acatiste, ca la primărie. Să ne rugăm liniștit și, prin credința noastră, orice icoană poate fi făcătoare de minuni.
Haideți să fim idilici în vacanță!
Să mulțumim lui Dumnezeu când urcăm muntele și când intrăm în valurile mării.
Și, totuși, ceva ține sub obroc exuberanța vacanței!
Poate marketingul care îmbălsămează râul și ramul, poate „pomenile” cu prețul scump plătit insuportabilelor oferte și reduceri, poate aparatele de filmat și fotografiat, poate tabletele electronice date copiilor pentru a nu plictisi părinții, poate sejurul omului branduit care își lasă copiii acasă.
Aparatele de fotografiat blochează contemplarea sufletească. Trăim din amintiri recente, imediat după momentul imortalizării. Chiar cuvântul ne duce cu gândul la ceva fără viață, doar la nivel de memorie. Să încercăm să facem poze, după ce ochii au coborât imaginea în suflet, iar sufletul s-a bucurat de divinul din mare, din cascada binecunoscută sau din castelul cu o arhitectură deosebită.
Să trăim vacanța prin Dumnezeu și vom simți briza mării și în lunile de toamnă! (Cosmin STOICA, www.doxologia.ro)

Recomandări

Școala de vară „Culorile sufletului”, o săptămână dedicată artei și educației la Seminarul Teologic Ortodox Suceava

Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului

„Nunta de Aur” la Fălticeni: Peste 40 de cupluri celebrate pentru 50 de ani de căsătorie în cadrul unui eveniment emoționant