Direcția Națională Anticorupție (DNA) a comunicat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că în urma voturilor din Camera Deputaților privindu-i pe Adrian Năstase și Miron Mitrea, dosarele acestora sunt blocate, anchetele fiind oprite.
Potrivit DNA, ca urmare a votului deputaților prin care s-a respins cererea de începere a urmăririi penale în cazul fostului premier Adrian Năstase și a fostului ministru Miron Mitrea, nu sunt întrunite condițiile legale pentru continuarea cercetării în cele două spețe, potrivit articolului 10, litera f din Codul de procedură penală.
Solicitările DNA de avizare a începerii urmăririi penale în cazurile lui Adrian Năstase și Miron Mitrea au fost respinse, miercuri, de Camera Deputaților. În cazul lui Adrian Năstase s-au înregistrat 120 de voturi „pentru”, 150 de voturi „împotrivă”, iar șase voturi au fost declarate nule.
În ceea ce-l privește pe Miron Mitrea, s-au înregistrat 160 de voturi „pentru”, 108 voturi „împotrivă”, iar un vot a fost declarat nul.
Pentru ca aceste cereri să fie aprobate, era necesar ca 218 deputați să se pronunțe în favoarea urmăririi penale.