DNA: Vâlcov a cumpărat 101 tablouri, prin intermediul unor interpuși, de la case celebre de licitații

Fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov a cumpărat, prin interpuși, 101 tablouri de la case celebre de licitații, operele de artă fiind ridicate de procurori, urmând a fi expertizate și predate unei instituții specializate în domeniu, ce ar putea decide inclusiv expunerea lor, conform DNA, citat de Mediafax.”Urmare a încuviințării, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii au efectuat percheziții domiciliare, în șase locații situate în București (o locație), municipiul Slatina (patru locații) și o localitate din județul Olt, în scopul identificării unor tablouri despre care există indicii că ar fi fost achiziționate, prin interpuși, de către inculpatul Bogdan Darius Vâlcov, cu banii presupus obținuți din comiterea infracțiunilor pentru care se efectuează cercetări”, arată Direcția Națională Anticorupție (DNA) într-un comunicat transmis vineri MEDIAFAX.În urma perchezițiilor, notează anchetatorii, au fost găsite 101 tablouri, pe care figurează semnătura unor pictori celebri cum ar fi Pablo Picasso (două gravuri și un desen în cărbune), Andy Warhol, Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Gheorghe Petrașcu, Constantin Piliuță, Corneliu Baba, Horia Bernea sau Octav Băncilă. Procurorii menționează că Vâlcov deține și opere ale altor pictori.

Recomandări

Judecătorii au respins definitiv acordul de recunoaștere a vinovăției dintre DNA și Radu Popovici, omul de casă al lui Radu Obreja

ICCJ respinge cererea DNA de stabilire a unor termene mai scurte în dosarele lui Dragnea și Vâlcov