Începând de luni, 14 aprilie, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, va funcționa în noua formulă. Cel de-al doilea procuror care va efectua muncă pe linie judiciară, Ana Maria Chelărașu, a primit oficial delegarea la această instituție. Este vorba de o delegare pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilitate de prelungire sau învestire pentru o durată mai lungă, de minim 3 ani.
Ana Maria Chelărașu a declarat că este pregătită pentru această nouă provocare și că este convinsă că va face o echipă foarte bună cu Mihaela Mihai, noua șefă a DNA Suceava.
„Mă bucur că am găsit un procuror cu performanțe și referințe foarte bune și sunt convinsă că ne vom descurca în ceea ce privește lupta împotriva corupției”, a arătat Mihaela Mihai.
Ana Maria Chelărașu are 33 de ani și vine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, acolo unde a activat în ultimii doi ani.
A absolvit facultatea de drept a Univesității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în 2004, iar după doi ani a finalizat și cursurile de master în domeniul penal la aceeași instituție de învățământ.
Între 2006 și 2008 a urmat cursurile Institutului Național de Magistratură, iar în perioada 2008-2012 a activat ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.
Din 2012 este procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, iar pe 15 ianuarie 2014 a luat examenul care-i permite să activeze ca procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel.
Aceasta nu este ultima schimbare de la DNA Suceava, din ultimele semnale existând indicii că unul sau doi ofițeri de poliție judiciară vor pleca la alte structuri și vor fi înlocuiți cu alte persoane.
De luni
DNA Suceava va lucra în noua formulă
