Procurorul care l-a trimis în judecată pe Dan Diaconescu arată în rechizitoriu că o probă esențială din dosar, o înregistrare ambientală făcută cu un telefon profesional, a dispărut după ce a fost depusă în 2005 ca probă-denunț de omul de afaceri Paul Țârdea și că s-a demarat o anchetă în acest caz.
Procurorul de caz, Gheorghe Bocșan, cel care l-a cercetat pe Dan Diaconescu în dosarul șantajului, scrie în rechizitoriu că de la dosarul cauzei a dispărut în mod inexplicabil, până la acest moment, o înregistrare ambientală făcută în anul 2005 de omul de afaceri Petre Paul Țârdea, probă care ar fi redat șantajul la care era supus acesta de Dan Diaconescu.
Interceptarea s-ar fi făcut în prezența a trei persoane, respectiv omul de afaceri Paul Țârdea, asociatul acestuia la jocul de la acea vreme Eurotombola, și Dan Diaconescu.
„Încă din denunțul formulat de Țârdea la data de 25 aprilie 2005 înaintea procurorului Parchetului Național Anticorupție, Macovei Cătălin, rezultă faptul că denunțătorul a înregistrat personal, cu ajutorul telefonului său mobil, Nokia Communicator, o convorbire ambientală ce a avut loc în biroul său cu învinuitul Dan Diaconescu la data de 21 aprilie 2005. Martorul Țârdea a pus la dispoziția procurorului susamintit înregistratea respectivă odată cu formularea denunțului”, notează procurorul Bocșan în documentul citat.
La reluarea anchetei în acest dosar, în anul 2010, când a fost reaudiat, omul de afaceri a insistat că la dosar este o probă „solidă” a șantajului practicat de Diaconescu, respectiv acea interceptarea făcută de el în anul 2005 și depusă la DNA cu tot cu obiectul cu care a fost făcută, respectiv telefonul mobil profesional.
„Astfel, în declarația dată în 16 iulie, martorul Țârdea arată că: «La scurt timp după acest moment, aflându-mă în biroul meu, am fost vizitat de Dan Diaconescu, nu mai îmi amintesc dacă la inițiativa mea sau a lui. La discuții am participat eu, Dan Diaconescu și Micula Sorin. Am înregistrat discuția respectivă cu un Nokia Communicator. În cursul discuției, Dan Diaconescu a precizat că, în schimbul sumei de 100.000 de euro, Ghezea nu va mai difuza niciun fel de chestiuni negative în legătură cu jocul Eurotombola. Nu mi-a precizat la momentul respectiv că acei bani ar fi trebuit să se plătească în baza unui contract de publicitate sau sponsorizare, ori în baza unui alt tip de contract comercial. Eu și Sorin Micula i-am precizat lui Dan Diaconescu că nu dispunem, pentru moment, de o sumă atât de mare și că, în câteva zile vom face rost de banii respectivi și îl vom contacta»”, le-a povestit omul de afaceri procurorilor, potrivit documentului citat.
În acest context, DNA a recurs la o serie de verificări pentru depistarea acestei înregistrări ambientale, dar și a telefonului mobil al denunțătorului, pe care acesta l-a cerut înapoi.
„Procedându-se la verificarea existenței mijlocului de probă, constând în înregistrarea convorbirii la care se face referire mai sus, realizată de martorul Țârdea cu ajutorul unui Nokia Communicator, proprietatea acestuia, la momentul recepționării dosarului nr. 91/P/2005, declinat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București în favoarea Direcției Naționale Anticorupție și parvenit la Secția I a Direcției Naționale Anticorupție prin ordonanța de soluționare a conflictului negativ de competență s-a constatat că acest mijloc de probă nu se regăsește în conținutul materialului probatoriu din cauză. Mai mult, la dosarul cauzei nu există nici un proces-verbal din care să rezulte preluarea de către procuror sau ofițerii de poliție judiciară a unei astfel de înregistrări predate de denunțător. Nu există nici proces-verbal cu privire la efectuarea descărcării respectivei înregistrări din telefonul mobil”, mai notează magistratul Bocșan în actul de inculpare.
Procurorul mai arată că în acest context, referitor la dispariția acestor două probe solide, s-a sesizat din oficiu cu săvârșirea de către „A.N.” a infracțiunii de sustragere ori distrugere a înregistrării respective, fapte ce constituie concomitent o formă de favorizare a infractorului, având în vedere că mijlocul de probă sustras sau distrus era relevant în acuzare.
Pentru a se putea folosi totuși de această probă magistratul Bocșan a chemat la audieri vechea echipă de procurori din DNA, cu precădere cei care s-au ocupat de cazul Diaconescu în anul 2005 și care au ascultat nemijlocit convorbirea înregistrată depusă la acea vreme de Țârdea.
„Astfel, martorul Macovei Alexandru-Cătălin, având calitatea de procuror de caz la data săvârșirii faptelor, arată că: «La începutul anchetei, (…) denunțătorul Țârdea Paul Petre mi-a prezentat un Nokia Communicator, pe care avea înregistrată o convorbire cu o persoană, despre care acesta afirmă că ar fi Dan Diaconescu. La vremea respectivă, nu cunoașteam vocea lui Dan Diaconescu, dar ulterior, pe parcursul ascultării convorbirilor interceptate în cauză, am auzit vocea acestuia din urmă. Pot afirma cu certitudine că vocea de pe înregistrarea prezentată de Țârdea Paul Petre era vocea lui Dan Diaconescu. În convorbirea pe care am auzit-o, direct de pe telefonul mobil al denunțătorului, cu toate că sunetul avea o calitate destul de proastă, îmi amintesc că interlocutorul lui Țârdea, despre care am arătat mai sus că era Dan Diaconescu, pretindea suma de 100.000 de euro sau dolari pentru a nu se difuza informații compromițătoare despre organizatorii unui joc televizat, prezentat la vremea respectivă pe potstul de televiziune Prima TV. De asemenea, interlocutorul lui Țârdea făcea referire la suma de 3.000 de euro sau dolari, care ar fi fost deja plătiți în contul sumei de 100.000 pretinși»”, le-a arătat procurorul Macovei colegilor săi de la DNA.
La audieri a ajuns și fostul procuror general adjunct al PNA, Horia-Adrian Miclescu, care a arătat că „presat fiind de timp și dorind să producă un mijloc de probă obiectiv referitor la șantajul la care era supus de Dan Diaconescu, «denunțătorul a ales metoda efectuării unei înregistrări a convorbirilor respective, folosind propriul său telefon, tip Nokia Communicator, care avea o funcție foarte performantă de înregistrare (…) am aflat că ceea ce conținea efectiv înregistrarea era în deplină concordanță cu denunțul formulat»”.
Miclescu le-a mai arătat anchetatorilor: „”Am ascultat și convorbirea efectuată de denunțătorul Țârdea Paul Petre. Pentru că au trecut mai mult de cinci ani de la data faptelor, îmi este greu să separ informația ce rezulta din convorbirile autorizate (…) de informația ce rezulta din convorbirea făcută de parte, cu mențiunea că aceasta din urmă era, pe deplin, concordantă cu denunțul și cu convorbirile autorizate de instanță.”
Pentru a lămuri procurorii cu privire la dispariția celor două probe s-a prezentat la DNA și specialistul de la acea vreme din fostul PNA, Horia Georgescu, actual secretar general la Agenția Națională de Integritate.
„La un moment dat, în cursul lunii aprilie 2005, procurorul Cătălin Macovei de la Secția de combatere a corupției a audiat un denunțător, într-un dosar penal pe care-l instrumenta. Denunțătorul i-a pus la dispoziție, ca mijloc de probă în dosarul respectiv, o înregistrare a unei convorbiri ambientale, făcută de un telefon Nokia Communicator, seria 9000, convorbire stocată pe un card de memorie tip SD. Precizez că denunțătorul la care mă refer se numește Țârdea Paul Petre”, le-a arătat Georgescu procurorilor anticorupție.
„Nu am ascultat personal respectiva convorbire ambientală, dar, din discuțiile procurorului de caz, purtate cu procurorul general adjunct al PNA, Miclescu Adrian-Horia, am luat la cunoștință faptul că, din antemenționata convorbire, rezultă că Dan Diaconescu i-ar fi cerut lui Țârdea Paul Petre suma de 100.000 de euro, pentru a nu difuza informații compromițătoare la adresa acestuia. Am auzit, de asemenea, din discuția între procurori, că Țârdea Paul Petre ar fi dat deja un avans în contul sumei solicitate de Dan Diaconescu. De asemenea, din discuțiile dintre procurori, am auzit, la un moment dat, că suma respectivă cerută de Dan Diaconescu trebuia disimulată sub forma unui contract de publicitate încheiat de Țârdea cu Diaconescu”, mai precizează Horia Georgescu.
Astfel, notează magistratul Bocșan, din analiza celor trei declarații, „rezultă cu claritate” că înregistrarea dialogului ambiental purtat de omul de afaceri Țârdea cu ajutorul telefonului mobil al acestuia, Nokia Communicator, seria 9000, a existat și a fost înmânat de denunțător procurorului de caz Cătălin Macovei, că în convorbirea înregistrată de parte se putea identifica, fără dubii, vocea lui Dan Diaconescu și că acesta cerea suma de 100.000 de euro de la denunțător pentru a pune capăt acuzațiilor compromițătoare la adresa acestuia și a jocului televizat organizat de acesta.
Având în vedere dispariția acestor probe foarte importante în susținerea acuzării lui Dan Diaconescu, procurorul de caz a decis, prin rechizitoriu, disjungerea cauzei față de persoana acuzată de favorizarea patronului Dan Diaconescu, cercetările fiind continuate pentru sustragere ori distrugere de mijloace de probă.
Dosarul disjuns în care va fi cercetată dispariția acestor probe va fi instrumentat de aceeași secție din DNA, respectiv Secția de combatere a corupției.
Patronul postului OTV, Dan Diaconescu, Doru Pârv și Ghezea Mitruș au fost trimiș în judecată de procurorii anticorupție, pentru șantajarea primarului comunei arădene Zărand, Ion Moț, precum și a omului de afaceri Paul Petru Țârdea.