DNA: Petcu a băgat în buzunarul propriu cotizațiile sindicaliștilor, „plătite din salarii mici”



Marius Petcu a introdus, practic, în buzunarul propriu cotizațiile membrilor de sindicat, „plătite din salarii mici”, atunci când a achitat lucrarea atribuită firmei lui Scrieciu, faptă ce tulbură grav opinia publică, potrivit procurorilor care au instrumentat cazul.
Afirmația procurorilor se regăsește în motivarea deciziei Curții de Apel București prin care instanța a respins cererea procurorilor de arestare preventivă a liderului sindical.
Potrivit procurorilor, „calitatea și pregătirea profesională a lui Petcu sunt aspecte care „imprimă faptelor comise un grad de pericol social deosebit de grav”.
„Acțiunile infracționale derulate au fost de natură să creeze, practic, imaginea unei «poziții omnipotente» a inculpatului, aceea de lider sindical, în care siguranța obținerii unui beneficiu se fundamenta pe posibilitatea de liber arbitru și de dispunerea după voința proprie de fondurile instituției pe care o reprezenta inculpatul”, mai spun procurorii.
Dar aserțiunile acestora nu au fost însușite de instanța Curții de Apel București care a judecat cererea de arestare preventivă a lui Petcu, judecătorul apreciind că pericolul pentru ordinea publică „trebuie să fie actual, în sensul de a impune, ca necesară, privarea, de îndată, de libertate, a unei persoane”.
Judecătorii susțin că, deși procurorii au susținut că fapta lui Petcu tulbură „profund și grav” ordinea publică, gravitatea faptelor „nu reprezintă unicul criteriu de apreciere asupra necesității arestării preventive”.
„Curtea constată că arestarea preventivă nu poate fi justificată de rațiuni privind rezonanța socială negativă a faptelor și reacția opiniei publice, deoarece aceasta din urmă nu reprezintă un temei absolut pentru lipsirea de libertate a unei persoane, fiind acceptată (doar, n.r.) în circumstanțe excepționale și în măsura în care se întemeiază pe fapte de natură să demonstreze, indubitabil, că punerea în libertate a inculpatului tulbură, în mod real, opinia publică”, scrie judecătorul, citând din jurisprudența CEDO.
Pe de altă parte, procurorii au susținut că din interceptările telefonice obținute ar reieși că Petcu urma să comită și alte fapte similare.
Nici această susținere nu a fost însușită de judecătorul Curții de Apel București.
„Potrivit (…) Codului de procedură penală, măsura arestării preventive poate fi luată dacă există date că inculpatul pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni. Or, motivul invocat de procuror, referitor la acordul de principiu pe care și l-ar fi dat inculpatul, în sensul că urmează a atribui o lucrare similară, pentru care va primi un comision sub formă de mită, nu poate constitui, în opinia Curții, un indiciu că Petcu pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni de corupție. Curtea apreciază că promisiunea de atribuire a unei lucrări nu poate duce la concluzia că inculpatul și-a luat angajamentul ca, pe viitor, să comită o infracțiune de luare de mită”, mai apreciază instanța, în motivarea deciziei în urma căreia Petcu ar putea fi cercetat în libertate.
Curtea constată astfel că „nu există motive rezonabile și suficiente” pentru a considera că, lăsat în libertate, Petcu va comite alte fapte penale.
„Previziunea asupra atitudinii viitoare a inculpatului trebuie raportată unor criterii obiective, deoarece, în caz contrar, s-ar ajunge la o concluzie arbitrară, așa încât orice persoană suspectată de comiterea unei fapte de natură penală ar fi considerată ca prezentând pericolul de a săvârși, din nou, asemenea fapte și ar fi plasată, implicit, în detenție preventivă, ajungându-se, astfel, la o anticipare a pedepsei”, conchid judecătorii.
În 24 martie, liderul CNSLR-Frăția, Marius Petcu, a fost prins luând mită 40.000 de euro, o parte din banii ceruți omului de afaceri Petre Scrieciu pentru ca firma acestuia să execute lucrările la un centru pentru sindicate din Snagov.
Petcu a fost reținut atunci de procurorii anticorupție, însă Curtea de Apel București a decis, în 25 martie, că liderul sindical poate fi cercetat în libertate, impunând în cazul lui măsura interdicției de a părăsi țara, plus o serie de alte obligații. El a fost eliberat vineri noapte din arestul Direcției de Cercetări Penale.
Decizia a fost contestată de procurorii anticorupție la instanța supremă, care a stabilit ca recursul să fie dezbătut joi.
Potrivit Ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale întocmite de procurori, în perioada anilor 2009-2010, Marius Grigore Petcu, în calitate de președinte al Federației Sanitas, a primit de la directorul unei societăți comerciale aproximativ 20.000 de euro lunar, reprezentând circa 20 la sută din valoarea fiecărei situații de lucrări decontate, pentru a atribui acestei firme un contract de execuție lucrări.
Contractul are ca obiect executarea obiectivului „Centrul de educație, perfecționare și recreere – Snagov”, prețul negociat al contractului fiind de 9.234.570 de lei, fără TVA, suplimentat ulterior cu suma de 1.875.915 de lei, fără TVA, notează procurorii DNA.
De asemenea, în 1 februarie 2011, Marius Petcu a primit, prin intermediar, un imobil tip vilă situat în stațiunea Predeal în valoare de circa 200.000 euro.
„Scopul primirii acestui imobil a fost acela de a compensa unele tranșe din mită neplătite încă, aferente lunilor următoare, sau de a facilita obținerea de către aceeași firmă a unei lucrări viitoare”, mai arată procurorii anticorupție.
Cei 40.000 de euro primiți de Petcu în 24 martie, când a fost prins în flagrant delict, reprezentau tranșele aferente lunilor ianuarie și februarie 2011.