Peste 30 de persoane, printre care primari și consilieri locali, au fost trimise în judecată, în decembrie, în 13 dosare privind infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, totalul prejudiciilor fiind de aproape 2,6 milioane de euro, potrivit Direcției Naționale Anticorupție.
Printre cei deferiți justiției se numără primarul comunei Gorban din județul Iași, Ioan Leonte, care este acuzat de complicitate la două infracțiuni de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, din care una în formă continuată, și fals intelectual, în formă continuată. Alături de acesta, vor fi judecați consilierii locali Constantin Lupei și Gabriel Barbălată, fratele lui Barbălată și un medic veterinar.
Dosarul deschis în acest caz are ca obiect un contrac de arendă a pășunii comunale încheiat cu o firmă care, potrivit procurorilor anticorupție, nu deținea animale și nu desfășura activități cu profil zootehnic sau vegetal, fiind înființată în scopul exclusiv de arendare a pășunii comunale și de obținere în mod ilegal a subvenției anuale pe suprafață acordate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Tot în legătură cu subvenții solicitate APIA a fost deschis un dosar în care au fost deferiți justiției primarul comunei Fruntișeni din județul Vaslui, Neculai Lupu, și Alexandru Băncianu, angajat al primăriei Fruntișeni. Edilul este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice și conflict de interese, după ce o asociație de crescători de animale ar fi obținut ilegal ajutoare de aproape 40.000 de euro.
Și primarul comunei Band din județul Mureș, Bartha Domokos, a fost trimis în judecată într-un dosar privind subvenții de aproape 28.000 de euro ce ar fi fost obținute ilegal de la APIA. Edilul este acuzat de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea în numele lor.
Un dosar similar a fost deschis pe numele primarului comunei Văcăreni din județul Tulcea, Sterian Gherghișan, acuzat de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incorecte care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, dar și de fals intelectual, în formă continuată. Prejudiciul în acest caz este estimat la peste 23.000 de euro.
Tot în decembrie, a fost trimis în judecată Emanoil-Florin Crișan, consilier în cadrul Primăriei comunei Mica, județul Mureș, care ar fi obținut astfel, pe nedrept, aproximativ 29.125 de euro, reprezentând sumele încasate necuvenit cu titlu de subvenții pentru agricultură.