Ar fi fost de așteptat ca Raportul CSM să stârnească un cutremur mediatic.
N-a fost așa.
DNA s-a dedat la un truc. Unul des utilizat de șmecherii care nu lipsesc din ștăbimea autohtonă: abaterea atenției de la un scandal mai puțin primejdios. Printr-un Comunicat, instituția țulușilor a denunțat scurgerea de informații în media. Conținutul celor reproduse în Gândul și Gardianul n-a fost dezmințit. A fost contestată însă desconspirarea unui Document ce ar fi trebuit să rămână secret.
Să lăsăm la o parte realitatea incontestabilă că livrarea către presă a unor documente din anchetele în curs – încălcare gravă a legii – a fost unul dintre temeiurile activității DNA de până acum. La vremea respectivă, când fătucele, toate numai o apă de excitare mediatică, îl sorbeau din ochi pe pirpiriul Daniel Morar, văzându-l ca pe un soi de Schwarzenegger de Dealul Feleacului, ziarele și televiziunile râgâiau de atâta ghiftuit cu documente de la DNA, provenite din surse. Deși s-a cerut că practica asta ilegală să fie curmată, țulușii lui Băsescu au continuat să dea date presei din dosarele la care lucrau. Deși s-au cerut anchete interne pentru a fi descoperiți și sancționați, Daniel Morar n-a mișcat un deget. Cum să miște când el însuși încălca legea, deconspirând date din dosarele aflate în lucru, date despre care legal n-avea cum să știe, deoarece se aflau în sertarul procurorilor de caz.
Presa, societatea civilă, partidele din Opoziție ar fi trebuit să ocolească diversiunea DNA și să se ocupe de conținutul documentului: incalificabilele abuzuri ale procurorului șef Doru Țuluș.
Nu s-a întâmplat așa ceva. Partidele de Opoziție, PSD, în primul rând, au tăcut mâlc. Societatea civilă n-avea cum să ia atitudine. Abuzurile DNA ale Parchetului General sunt și rodul punerii sale în slujba Puterii vremelnice. Nici presa, căreia i se zice, spre compromiterea câinilor, câinele de pază al democrației, n-a reacționat la gravele încălcări ale Legii dezvăluite de Raportul CSM.
Explicabil.
1) Șmecheria DNA a avut drept temei o bună cunoaștere a ticurilor presei noastre. Conținutul Documentului presupunea un anume efort de a adânci textul. Anunțul DNA aduce în fața fătucilor și guguștiucilor hrana lor facilă: senzaționalismul ivit din conflict.
2) Trusturile de presă sunt în proprietatea unor oameni de afaceri. Cu excepția lui Adrian Sârbu, toți au și firme din afara media. La disponibilitatea țulușilor de la DNA de a face ce vor mușchii lor și ce le spune gura Cotrocenilor, orice proprietar de firmă trecută, prezentă și viitoare, poate fi chemat pe te miri ce la DNA. La o adică, și Adrian Sârbu ar putea fi nițel căutat la dosar. Nu de alta, dar și Trustul său media e o afacere comercială. Astfel că patronii media au socotit că nu e bine să te pui cu țulușii. Unii au căzut la înțelegere cu țulușii, cu Țulușul șef, Daniel Morar, și mai ales, cu Țulușul Suprem, Traian Băsescu.
3) Orice gazetar știe că, în condițiile opacității de tip Burundi, definitorie pentru regimul Băsescu, a te certa cu o instituție precum DNA ar însemna să te lingi pe bot de informații vitale.
Șmecheria cu sursele a fost și este folosită de DNA ca un instrument de șantajare a jurnaliștilor acreditați pe lângă DNA. Dată fiind concurența sălbatică pentru exclusivități, dintre ziare și televiziuni, cine-și permite să-i supere pe țuluși?!
