Procurorii anticorupție arată, în referatul cu propunerea de arestare preventivă a unuia dintre loturile cu angajați de la PTF Moravița, că polițiștii și vameșii care luau mită „erau frământați de suspiciunea că traficanții i-ar putea înșela” în privința numărului de baxuri cu țigări.
Potrivit procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA), activitățile ilegale ale polițiștilor și vameșilor de la la PTF Moravița conturează imaginea „unei activități de comerț bazate pe achitarea prețului de corupere, și nu a unei frontiere de stat”.
Potrivit anchetatorilor, „funcționarii corupție exercitau manifestări energice de impunere a respectării principiilor de echitate, însă nu în raport cu ordinea de drept, singura «dreptate» invocată fiind remiterea mitei, ci relativ la «onestiatea» traficanților, în ceea ce privește corectitudinea oferirii mitei convenite”.
Astfel, notează procurorii, în numeroase cazuri, lucrătorii vamali și polițiștii de frontieră erau „frământați de suspiciunea că traficanții i-ar putea înșela” prin aceea că, fiind interesați să dea o sumă mai mică de bani cu titlu de mită, susțineau că au mai puține baxuri cu țigări decât cel real. Astfel, atmosfera devenea „pur comercială” și se „negocia” problema „folosului cuvenit” funcționarilor corupți.
„Poziția dezavantajoasă în care se aflau aceștia din urmă este determinată de faptul că deși bănuiau traficanții că aveau o cantitatea mai mare baxuri de țigări față de cea pe care o recunoșteau și pentru care își exprimau disponibilitatea de a «plăti mita», împrejurarea deținerii unei canitități mai mari de țigări nu putea fi elucidată pe loc, în perimetrul PTF Moravița, deoarece ar fi presupus scoaterea țigărilor din autoturism, ceea ce era exclus, din cauza camerelor de luat vederi amplasate în perimetrul tonetelor de pe pistele de intrare și de ieșire din țară”, notează procurorii în documentul citat.
Din acest motiv, lucrătorii vamali și polițiștii de frontieră „echilibrau” această neputință tot prin poziția de forță care le era conferită de atribuțiile de serviciu pe care le ofereau la „vânzare”, în schimbul mitei. Astfel, fără să țină cont de susținerile traficanților, apreciau ei, „folosindu-se de experiența profesională”, cantitatea de țigări care ar fi putut fi transportată în mașină și impuneau mituitorului să remită corespondentul folosului stabilit , fiind vorba de 50 de euro pentru un bax sau un euro pentru un cartuș de țigări.
Potrivit unor „destăinuri” făcute de unii dintre angajații PTF Moravița agenților sub acoperire infiltrați în vamă, au fost situații în care sumele ce au revenit polițiștilor de frontieră, într-o singură tura, au ajuns și la peste 100.000 de euro, se mai arată în documentul citat.
Procurorii mai arată că funcționarii statului aveau acorduri foarte bine stabilite cu traficanții, precum și planuri de evitare a posibilelor controale, ajungându-se la situații în care echipaje mobile ale vămii și ale poliției de frontieră se transformau în antemergători pentru mașinile traficanților, verificând astfel existența unor posibile filtre în zonă.
„Pentru a spori gradul de control al zonei și pentru evitarea surprinderii în flagrant delict a traficanților pe traseul de deplasare, după ieșirea din PTF Moravița, funcționarii care intrau în compunerea echipajelor mobile ale vămii și, respectiv, ale Poliției de Frontieră, se transformau practic în antemergători și verificau să nu existe în zonă filtre de control”, potrivit DNA.
Procurorii anticorupție mai arată în document că și la PTF Moravița exista procedura colectării integrale a banilor luați ca mită și redistribuirea lor, ulterior, celor implicați în grupare, pe baza activităților ilegale întreprinse de fiecare.
O particularitate la această vamă, potrivit procurorilor, o reprezenta „disocierea” unei sume de bani din totalul mitei strânse, înainte de împărțirea individuală, ce era oferită cetățeanului sârb „Dușco”. Acesta le aducea mâncare lucrătorilor de la vamă, de la magazinul Belacop, din apropierea vămii. Magazinul ținea evidența în fiecare zi a produselor comandate de lucrătorii vamei, iar seara, din totalul banilor primiți ca mită, acestea erau plătite.
Procurorii arată că luarea de mită era împământenită la vama Moravița și, chiar și atunci când era anunțată iminența unor posibile controale la vamă, lucrătorii corupți încetau „lucrul”, dar lăsau totuși câțiva traficanți să intre pentru a putea aduna banii pentru mesele zilnice, astfel încât „să nu fie nevoiți să scoată bani din propriile buzunare”.
Direcția Națională Anticorupție a reținut, în total, 97 de persoane implicate în fapte de corupție la vămile din vestul țării.
Judecătorii Curții de Apel București au arestat, începând de miercuri seară, 86 de vameși și polițiști de frontieră implicați în fapte de corupție la vămile din vestul țării, magistrații urmând să se pronunțe, joi, și în cazul altor șapte persoane reținute de procurori.
Totodată, instanța a dispus, pentru patru dintre cei 97 reținuți, lăsarea în libertate cu interdicție de a părăsi țara pe perioada cercetărilor.