Șeful DNA a cerut, luni, procurorului general să sesizeze Camera Deputaților cu o cerere de începere a urmăririi penale împotriva deputatului Ovidiu Silaghi, pentru trafic de influență, faptă din perioada în care a fost ministru al Transporturilor și prin care l-ar fi favorizat pe Nelu Iordache.
„În conformitate cu prevederile art. 109 alin. 2 din Constituția României, art. 12 și 19 din Legea nr. 115/1999 și ale Deciziei nr. 270/10.03.2008 a Curții Constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kovesi a solicitat procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să sesizeze Camera Deputaților pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva deputatului Silaghi Ovidiu Ioan, pentru infracțiunea de trafic de influență în formă continuată, fapte despre care există indicii și date că ar fi fost săvârșite în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al Transporturilor”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.
Potrivit procurorilor, există indicii și date temeinice potrivit cărora, în cursul anului 2012, Ovidiu Silaghi, în calitate de ministru al Transporturilor, i-a pretins lui Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, deschiderea, de către compania de transport aerian din grupul de firme controlate de omul de afaceri, a unor noi rute care să lege Aeroportul Satu Mare de alte destinații din Europa. Silaghi i-ar fi promis în schimb lui Nelu Iordache derularea contractelor pe care SC Romstrade SRL le încheiase cu Compania Națională de Autostrăzi pi Drumuri Naționale din România SA, structură aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, și pentru ca plățile intermediare să fie făcute într-un termen rezonabil.
„Totodată, Silaghi Ovidiu Ioan a primit de la aceeași persoană suma de 200.000 de euro, pentru a-și exercita influența asupra persoanelor cu funcții de decizie din cadrul CNADNR SA în vederea anulării deciziei de reziliere a unui contract și pentru a nu proceda la rezilierea altor contracte”, au precizat procurorii DNA.
Anchetatorii au precizat că din actele premergătoare efectuate în cauză au rezultat indicii temeinice cu privire la săvârșirea faptelor cu care a fost sesizat organul judiciar, iar pentru stabilirea corectă și completă a situației de fapt se impune efectuarea unor acte de urmărire penală.
Liberalul Ovidiu Silaghi a fost nominalizat în iulie pentru funcția de ministru al Transporturilor.
Premierul Ponta declara, în 13 august, că a discutat cu președintele PNL, Crin Antonescu, ca, dacă președintele Băsescu respinge nominalizarea lui Ovidiu Silaghi ca ministru al Transporturilor, să fie înaintată imediat o altă propunere, opinând că probabil îi face un „dosar” celui nominalizat.
Prim-ministrul a arătat că a discutat și cu Ovidiu Silaghi, iar în cazul în care nominalizarea este respinsă, coaliția de guvernare va face imediat o nouă nominalizare, care, conform Constituției, nu mai poate fi respinsă de președinte.
Ponta a spus că liderii USL au luat în calcul posibila respingere a lui Ovidiu Silaghi, dar nu au discutat încă despre persoane concrete pentru o nouă nominalizare.
Întrebat dacă știe că președintele Băsescu ar deține anumite informații cu privire la Silaghi, Ponta a replicat: „Probabil că îi face vreun dosar domnului Silaghi”.
Întrebat dacă știe că Ovidiu Silaghi ar fi primit o citație la DNA, Ponta a spus că nu are cunoștință de acest lucru, dar că, dacă s-a întâmplat acest lucru, probabil Silaghi va fi chemat la parchet înainte de 23 august.
Surse judiciare au declarat că Silaghi ar fi trebuit să fie citat în 21 august să se prezinte la DNA.
În prezent, premierul Ponta este ministru interimar al Transporturilor, iar secretarul de stat Cristian Ghibu coordonează activitatea instituției.
Președintele Traian Băsescu a anunțat, în 23 iulie, că va lua în 23 august o decizie privind numirea lui Ovidiu Silaghi la Ministerul Transporturilor. Potrivit președintelui, mandatul interimar la Transporturi expiră la 25 august, dar această dată pică duminică. El a subliniat că, în consecință, va lua pe 23 august o decizie legată de Silaghi.
Nelu Iordache, administratorul firmei Romstrade, a fost trimis în judecată la sfârșitul lunii aprilie, în dosarul privind deturnarea fondurilor pentru primul tronson din autostrada Nădlac – Arad, de aproximativ 22 de kilometri, fiind acuzat de delapidare, fals în înscrisuri, spălare de bani și înșelăciune.
Procurorii arată, în rechizitoriul trimis instanței, că Nelu Ioardache a schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinația sumei de 31.519.960 de lei, reprezentând o parte din avansul încasat de la CNADNR SA de firma administrată de acesta pentru proiectarea și execuția lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac – Arad, de aproximativ 22 kilometri, lucrarea fiind finanțată în proporție de 85 la sută din fondul de coeziune al Uniunii Europene. SC Romstrade SRL era societate lider a asocierii Romstrade SRL – Monteadriano Engenharia E Construcao SA – SC Donrep Construct SRL care a încheiat contractul cu CNADNR SA.
Anchetatorii au arătat, în documentul citat, că suma de 31.519.960 de lei încasată de la CNADNR SA „a fost utilizată, în realitate, pentru achitarea unor datorii restante ale societății Romstrade SRL, pentru a susține societățile din grupul de firme pe care Nelu Iordache le controla în mod direct sau prin persoane interpuse, precum și în scop personal, după retragerea unor sume în numerar”.
Astfel, banii destinați construcției primului tronson de autostradă au fost folosiți de Nelu Iordache pentru achitarea unor datorii în valoare de 9.724.780 de lei ale societăților în care acesta era direct interesat, „între care o companie de transport aerian (Blue Air, n.r.), plăți făcute în baza unor contracte ce nu au legătură cu derularea contractului pentru autostradă”.