Medicul Șerban Brădișteanu și ceilalți trei ofițeri au îngreunat și au încercat să zădărnicească executarea pedepsei aplicată de Înalta Curte de Casație și Justiție fostului prim ministru Adrian Năstase, afirmă Direcția Națională Anticorupție (DNA).
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au început urmărirea penală față de următoarele persoane: Dumitru Gheorghe, comisar șef de poliție, adjunct al directorului Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Nicolae Costea, ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Marian Apostol, ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, șerban Alexandru Brădișteanu, medic în cadrul Spitalului Clinic de Urgență Floreasca, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de favorizare a infractorului în legătură directă cu fapte de corupție, prevăzută de art. 264 Cod penal, cu aplicarea art. 17 litera a din legea 78/2000”, a comunicat DNA, la solicitarea mass-media.
Potrivit sursei citate, în rezoluția de începere a urmăririi penale întocmită de procurori se arată că exista date și indicii temeinice că cele patru persoane învinuite, prin atitudinea lor, au îngreunat și au încercat să zădărnicească executarea pedepsei aplicată de Înalta Curte de Casație și Justiție fostului prim ministru Adrian Năstase.
La data de 26 iunie 2012, celor patru învinuiți li s-au adus la cunoștință acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.
Totodată, șeful Poliției Române, Petre Tobă, a fost convocat pentru audiere la Direcția Națională Anticorupție (DNA) în cazul neexcutării mandatului de încarcerare a lui Adrian Năstase, care a încercat să se sinucidă când polițiștii au vrut să-l ridice de la domiciliu, precum și medicul Ioan Lascăr, șeful Clinicii de Chirurgie Plastică de la Spitalul Floreasca, unde deputatul PSD a fost operat.
Tobă și Lascăr sunt martori în acest caz.