Solicitare

DNA a cerut Camerei Deputaților să încuviințeze urmărirea penală față de Eugen Bejinariu



Probleme pentru deputatul sucevean Eugen Bejinariu, care a intrat în atenția procurorilor Direcției Naționale Anticorupție. Reprezentanții acestei structuri au transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de deputatul Eugen Bejinariu.
Parlamentarul de Suceava este suspect pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, în perioada în care a deținut funcția de ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, în anii 2003-2004.
Potrivit procurorilor DNA, în calitate de ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, cu încălcarea dispozițiilor privind achizițiile publice, Eugen Bejinariu a executat o serie de pași care nu au fost tocmai corecți.
Mai exact, acesta a inițiat și a susținut proiectele a două hotărâri de guvern (nr. 1473/11.12.2003 și nr. 470/01.04.2004), prin care s-a aprobat încheierea între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers GmbH a unui contract comercial de închiriere de licențe referitor la produsele Microsoft, invocându-se, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse, în scopul de a favoriza această firmă prin evitarea organizării unei licitații publice. De asemenea, Bejinariu a inițiat și susținut proiectul Hotărârii de Guvern nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licențe încheiat la data de 15.04.2004 între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers GmbH și pentru produsele educaționale Microsoft, fără a exista un necesar fundamentat.
Deputatul sucevean a a semnat contractul comercial de închiriere licențe Microsoft din data de 15.04.2004 și actul adițional la acesta, cunoscând că nu era justificată achiziția din sursă unică.
„În această modalitate în care s-a cauzat, pe de o parte – un prejudiciu în valoare totală de 66.965.343 USD repercutat în dauna statului, iar pe de altă parte – un folos patrimonial necuvenit, în același cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers GmbH”, se arată într-un comunicat al DNA.
Procurorii anticorupție au mai precizat că persoana față de care s-a solicitat sesizarea pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție.



Recomandări

Eugen Bejinariu face un apel către suceveni să voteze PSD, pentru Parlamentul și Guvernul care să asigure liniștea și dezvoltarea armonioasă a societății

Eugen Bejinariu (PSD): „Intrarea în Schengen e un pas mare pentru România, dar trebuie să rămânem un partener de încredere”

Eugen Bejinariu, la Calafindești: „Noua lege a pensiilor promovată de PSD a corectat inechitățile din sistemul public”

Eugen Bejinariu le-a prezentat locuitorilor din Calafindești măsurile implementate de PSD pentru îmbunătățirea nivelului de trai al seniorilor
Eugen Bejinariu le-a prezentat locuitorilor din Calafindești măsurile implementate de PSD pentru îmbunătățirea nivelului de trai al seniorilor

Deputatul Eugen Bejinariu (PSD): „Trebuie să fim cât mai bine pregătiți pentru a interveni în situații de urgență. Fenomenele meteo extreme sunt tot mai dese și mai violente”