DNA: 96 de persoane, printre care șeful ISJ Ialomița și profesori, cercetați pentru fraude la bac



Un număr de 96 de persoane, printre care șeful ISJ Ialomița Otilia Dumitru, profesori, absolvenți și părinți, sunt cercetați de procurorii DNA pentru fraude la examenul de bacalaureat susținut în iunie-iulie 2012, în județul Ialomița.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial București au început urmărirea penală față de 96 profesori, absolvenți de licee și părinți ai acestora, pentru presupuse infracțiuni de corupție săvârșite la examenul de bacalaureat susținut în județul Ialomița, în iunie-iulie 2012, a anunțat luni DNA, într-un comunicat de presă.
Otilia Dumitru, inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Ialomița și președinte al Comisiei județene de bacalaureat, este acuzată de constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență în formă continuată.
În același dosar sunt cercetați, Nica Balaciu, profesor de psihologie și director la Liceul Pedagogic „Matei Basarab” din Slobozia, președinte al Centrului zonal de evaluare 100, Cătălin Gogotă, profesor de Geografie la Grupul Școlar Vlădeni, membru în cadrul Centrului zonal de evaluare 200, profesorii evaluatori Sorin Stere, Marius Curt, Cristian Manea, Elena Dulcinica Sandu și Răzvan Marius Dinu, pentru constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de influență în formă continuată.
Totodată, Liviu Radu Bâra, profesor de matematică și director adjunct la Grupul Școlar „Sfânta Ecaterina” din Urziceni, este acuzat în aceeași cauză de trafic de influență în formă continuată.
Alături de aceștia sunt cercetați 87 de absolvenți de licee și părinți, pentru cumpărare de influență.
Potrivit procurorilor anticorupție, profesorii cercetați în acest dosar au cerut și primit de la absolvenți sau de la părinții acestora sume cuprinse între 100 de euro și 1.300 de lei pentru fiecare disciplină de concurs, pentru a le acorda note mai mari sau a le asigura promovarea examenului de bacalaureat susținut în iunie-iulie 2012, în județul Ialomița
Anchetatorii au stabilit că șeful ISJ Ialomița, Otilia Dumitru, a condus și coordonat activitatea infracțională, cadrele didactice având „atribuții clar stabilite”.
„Aceasta stabilea anumite semne distinctive care, prin intermediul celorlalte cadre didactice, erau transmise candidaților la examen, pentru a fi înscrise în anumite locuri pe lucrările scrise. Lucrările astfel marcate de către candidați erau identificate de Balaciu Nica și Gogotă Cătălin, președinte, respectiv membru în cadrul centrelor zonale de evaluare și erau repartizate profesorilor evaluatori implicați în activitatea infracțională”, au precizat procurorii.
Profesorii evaluatori au folosit „trei modalități frauduloase de corectare și de înregistrare a rezultatelor în scopul asigurării promovării probelor de bacalaureat”, respectiv: acordarea unor note supraevaluate raportat la conținutul lucrărilor; completarea lucrărilor candidaților cu rezolvarea corectă a subiectelor, integrală sau parțială (în prealabil, profesorii le ceruseră candidaților vizați ca, în situația în care nu cunosc răspunsul în întregime sau în parte al subiectelor, să lase spații libere în lucrare, astfel încât să se poată interveni și completa răspunsul); consemnarea unor note vădit mai mari în catalogul electronic și, implicit, în diplomele de bacalaureat, în raport cu notele acordate pe lucrări, au mai arătat procurorii.
Anchetatorii le-au adus la cunoștință învinuiților acuzațiile din dosar, a precizat DNA.
Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, declara în 5 iulie, după începerea urmăririi penale, de către Parchetul Tribunalului București, pentru fraude la bacalaureatul susținut în acest an la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală, că procurorii anticorupție fac cercetări în două dosare care vizează posibile fraude la bacalaureat, un caz fiind în Sibiu și celălalt din 2012, în Slobozia.
„La nivelul Direcției Naționale Anticorupție avem înregistrate în acest moment două dosare. Noi am comunicat public stadiul anchetelor, este începută urmărirea penală. Aș vrea să precizez că instrumentăm astfel de dosare doar atunci când persoanele care sunt implicate dețin funcții de organizare, de control în această activitate. Acesta este motivul pentru care nu am instrumentat toate dosarele care au avut ca obiect corupția cu ocazia acestor examene”, spunea atunci Laura Codruța Kovesi.
În dosarul care vizează suspiciunea de fraudă la bacalaureat în Sibiu, DNA Alba-Iulia a început urmărirea penală față de Sorin Joantă, inspector școlar și președinte al Comisiei de bacalaureat din centrul zonal de evaluare Sibiu, pentru trafic de influență, Viorel Giupană, funcționar la Colegiul Tehnic „Independența” din Sibiu, pentru trafic de influență, și Toma-Ștefan Stancă, candidat la examenul de bacalaureat, pentru cumpărare de influență.
Kovesi a mai spus că, în anii trecuți, DNA a mai instrumentat astfel de dosare de corupție, fiind întocmite rechizitorii, iar în cel puțin șase cazuri există hotărâri definitive de condamnare.