DNA: 30 de persoane, reținute în cazul de corupție de la vămile din vestul țării



Direcția Națională Anticorupție (DNA) informează că a reținut 30 de polițiști și vameși de la punctele de graniță din vestul țării, alte cinci persoane fiind cercetate în stare de libertate.
Printre cei reținuți sunt ofițerii de poliție de la PTF Moravița Cătălin Tănase – șef șef de tură și Radu Feleac.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție efectuează cercetări penale față de 35 de persoane între care ofițeri și agenți de poliție de frontieră, lucrători vamali la Punctul de trecere a frontierei (PTF) Moravița, Sectorul Poliției de Frontieră (SPF) Deta, PTF Foeni din cadrul SPF Cruceni, toate structurile aparținând Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră (IJPF) Timiș și față de persoane suspectate de trafic de țigări după cum urmează: doi ofițeri de poliție la P.T.F. Moravița: TĂNASE CĂTĂLIN TEODOR (șef de tură), FELECAN RADU CĂTĂLIN, în sarcina cărora s-au reținut infracțiunile de luare de mită în formă continuată și aderare la un grup infracțional organizat; 19 agenți de poliție la P.T.F. Moravița: ANTONI DĂNUȚ, APOSTOL DARIUS, ARDELEAN FLORENTIN CLAUDIU, BĂNUȚ PETRIȘOR BOGDAN, MATEȘ CIPRIAN – MARIUS, PETCOV STOIAN, PORAV CIPRIAN IONUȚ, TOCACIU FRANCISC, MARINCU RĂZVAN, CHEVEREȘAN OLIWER, COJOCARU VASILE, BĂRBOSU OVIDIU MARIAN, TĂNASE VASILE, MANCIU MARIUS, ALEXOAEI ILIE, BÂRJOVANU IOAN, BILIUZ VALENTIN SORIN, BUDRIȘ CORNEL FLORIN, BUTTA LIVIU DĂNUȚ, în sarcina cărora s-au reținut infracțiunile de luare de mită în formă continuată și aderare la un grup infracțional organizat; agent de poliție și șef al Postului de Poliție Moravița CARAMATRAC ION – ALIN, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de luare de mită în formă continuată și aderare la un grup infracțional organizat; agent de poliție S.P.F. Deta ȘUTEA MIHAI ADRIAN, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de luare de mită în formă continuată și aderare la un grup infracțional organizat; comisar de poliție POPA IOAN – CORNEL (șef de tură) la P.T.F. Foeni în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de luare de mită în formă continuată și aderare la un grup infracțional organizat, doi agenți de poliție: ȚĂPÎRDEA ANDREI, MOALEȘ CONSTANTIN, la P.T.F. Foeni, în sarcina cărora s-au reținut infracțiunile de luare de mită în formă continuată și aderare la un grup infracțional organizat; patru lucrători vamali la Biroul Vamal Moravița CHIRCULESCU SORIN-HOREA, UIUIU CLAUDIU-ADRIAN, STOIAN VELIMIR, BRAGA CRISTIAN-GRIGORE, în sarcina cărora s-au reținut infracțiunile de luare de mită în formă continuată și aderare la un grup infracțional organizat, se arată într-un comunicat al DNA.
Potrivit DNA, în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011, la nivelul P.T.F. Moravița și P.T.F Foeni din cadrul I.J.P.F. Timiș, în contextul existenței unui grup infracțional organizat, ofițeri și agenți de poliție de frontieră împreună cu lucrători vamali au acționat în vederea strângerii de sume de bani sub formă de mită, în schimbul nedenunțării și neconstatării unor infracțiuni sau contravenții comise de persoane care traficau țigări sau alcool provenite din Serbia, la trecerea frontierei de stat a României.
Alegerea momentului favorabil pentru declanșarea activităților infracționale și stabilirea duratei de derulare a acestora se făcea numai după ce șeful de tură al lucrătorilor vamali și șeful de tură al polițiștilor de frontieră luau legătura cu ceilalți membri ai grupului infracțional și primeau confirmarea că întreaga zonă este supravegheată, astfel încât orice fel de controale făcute de instituțiile statului ar fi fost semnalate.
Sub coordonarea superiorilor, după introducerea ilegală a mărfii, unii dintre polițiștii de frontieră au înlesnit introducerea țigărilor în țară și au întreprins acțiuni de protejare a transporturilor de marfă ale traficanților pe traseul de deplasare până la locurile de depozitare a mărfii.
Prin modul de operare utilizat de membrii grupării criminale era stabilit ca, într-o primă etapă, banii și foloasele remise de traficanți sub formă de mită să fie colectate de către lucrătorii vamali, de cele mai multe ori, în tonetele acestora amplasate pe sensul de intrare în țară. Acestea erau împărțite, în mod egal, de regulă, la sfârșitul programului de lucru, între șeful de tură al vameșilor și șeful de tură al polițiștilor. Ulterior, aceștia din urmă împărțeau banii lucrătorilor vamali și polițiștilor de frontieră.
Pentru a evita riscul descoperirii activității infracționale cu ajutorul camerelor de vederi amplasate în perimetrul tonetelor de pe pistele de intrare și ieșire din țară, în situația în care exista bănuiala unui transport de marfă mai substanțial, lucrătorii vamali și polițiștii nu mai efectuau controlul autovehicul ci, în virtutea experienței profesionale, apreciau cantitatea de țigări care ar fi putut fi depozitată în respectivul autoturism și, uzând de poziția de forță conferită de atribuțiile de serviciu, impuneau mituitorului să remită o sumă de bani estimată în raport de cantitatea de marfă apreciată a fi depozitată în respectivul autovehicul.
Din probele administrate până în prezent au rezultat următoarele aspecte privind activitatea infracțională a inculpaților: pentru a trece frontiera cu un bax de țigări, traficanții dădeau 50 de euro, iar pentru un cartuș de țigări 1 euro, astfel încât o singură persoană ajungea să înmâneze lucrătorului vamal și sume de 750 euro.
În mod similar, la P.T.F. Foeni, gruparea infracțională constituită acționa pe același tipic pentru a înlesni pătrunderea în mod ilegal pe teritoriul României a unor produse precum țigări și alcool.
Celor 30 de inculpați li s-au adus la cunoștință acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 9 februarie 2011, procurorii anticorupție au dispus reținerea a 30 de inculpați pe o perioadă de 24 de ore, la aceeași dată urmând să fie prezentați Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Față de următorii învinuiți procurorii au dispus măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara pe o perioadă de 30 de zile: DUDUMAN DUMITRU LUCIAN, DARIE IOAN MARIAN – agenți de poliție S.P.F. Deta, VERDEȚ D. GHEORGHE – lucrător vamal la Biroul Vamal Moravița și TURLEA EMIL, BRATOSIN DUMITRU-IRIN, persoane suspectate de trafic de țigări.
Facem precizarea că, în cadrul aceluiași dosar penal, procurorii efectuează acte de urmărire penală față de mai multe persoane, lucrători de poliție de frontieră, controlori vamali și alte persoane implicate în traficul ilegal cu țigări.
La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofițeri din cadrul MAI – Direcția Generală Anticorupție, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Inspectoratul General al Poliției de Române, Jandarmeria Română.