DNA: 102 persoane condamnate definitiv în luna mai, în dosare de corupție



Un ministru, un secretar de stat, un deputat, doi judecători, doi generali și doi ofițeri din Ministerul Apărării sunt printre cele 102 persoane condamnate definitiv în luna mai, în dosare de corupție în care au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție.
Potrivit unui comunicat de presă al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) transmis, miercuri, agenției MEDIAFAX, în luna mai, în dosare de corupție au rămas definitive 27 de hotărâri judecătorești prin care au fost condamnați 102 inculpați.
Printre cei condamnați definitiv în luna mai sunt un ministru, un secretar de stat, un deputat, doi judecători, doi generali și doi ofițeri din Ministerul Apărării Naționale (MApN), comandantul unui inspectorat județean pentru situații de urgență, un ofițer de poliție, trei avocați, un notar, 15 vameși, doi agenți de poliție de frontieră, conducerea unei direcții municipale de impozite și taxe, șase inspectori de finanțe publice, conducerea unei companii de stat, conducerea locală a unui partid politic, directorul unei societăți de transport public urban, conducerea unei sucursale bancare, un medic, un director de liceu, un expert topograf, trei persoane juridice și cinci administratori de societăți comerciale.
Fostul ministru al Apărării Victor Babiuc a fost condamnat definitiv de instanța supremă, în 20 mai, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul privind schimbul de terenuri dintre George Becali și MApN. Alături de acesta au fost condamnați George Becali, la trei ani de închisoare cu executare și fostul șef al Statului Major General Dumitru Cioflină, la doi ani de închisoare cu executare. În urma deciziei definitive a instanței, George Becali și-a pierdut mandatul de deputat.
În 9 mai, instanța supremă l-a condamnat definitiv la 16 ani de închisoare cu executare pe Radu Ion Fotino, revendicatorul terenurilor din cartierul ANL „Henri Coandă”, acuzat de înșelăciune prin afaceri cu terenuri. Alături de acesta au fost condamnați Andra Luminița Râșnoveanu, la 11 ani de închisoare, și Romulus Benone Dragomir, la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.
Fostul președinte al organizației municipale PNG Brașov Adrian Mureșan, a fost condamnat definitiv, pe 21 mai, de instanța supremă la opt ani de închisoare cu executare pentru lipsire de libertate, fiind acuzat că a sechestrat în anul 2008 un om de afaceri, pe care l-a obligat să-i vândă un teren la un preț mult sub valoarea pieței. În același dosar, au mai fost condamnați șase complici ai acestuia, între care fostul președinte al organizației județene PNG Brașov Marian Aurel Arișanu, la șapte ani de închisoare pentru șantaj, Radu Dârjan, Gheorghe Marius Dârjan, Gabriel-Darie Aculov și Adrian Frandeș, la câte opt ani de închisoare pentru lipsire de libertate, notarul Viorel Tudorache, la șapte ani de închisoare pentru șantaj sub forma complicității, și avocata Anamaria Burcă (fosta soție a lui Adrian Mureșan), la un an de închisoare cu suspendare pentru mărturie mincinoasă. Mureșan a fost dat în urmărire națională, în 24 mai, și prins de polițiști și încarcerat la Penitenciarul Codlea, la începutul lunii iunie.
Fosta conducere a Electrica Banat a fost condamnată definitiv de ICCJ la pedepse între unu și patru ani de închisoare cu executare sau cu suspendare, pentru fapte de corupție. Livius Ioan Milea, fost director general al FDFEE Electrica Banat (fostă filială teritorială de stat, în prezent privatizată, a societății Electrica SA), a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, Gheorghe Erimescu, fost director comercial la SISEE Electrica Banat (sucursală de întreținere și servicii din cadrul Electrica SA), a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, Sorin Boc, fost director economic la SISEE Electrica Banat, a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu executare, iar asociatul lui Georgică Cornu la grupul de firme Izometal – Confort, Lucian Caraiman, care la data faptelor de care este acuzat era director de marketing la SC Confort SA și agent comercial la SC Izometal SA, a primit o condamnare de doi ani de închisoare cu executare. În același dosar, au mai primit pedepse cu închisoare, cu suspendare, Iulia Anca Crudu, fost șef Serviciu Aprovizionare la SISEE Electrica Banat, și Ion Șalvari, fost funcționar în cadrul Biroului Administrarea Patrimoniului la FDFEE Electrica Banat.
Fostul inspector în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Maramureș Robert Daniel Kadlec a fost condamnat pe 28 mai, de ICCJ, la patru ani de închisoare cu executare. Conform DNA, în cursul anului 2008, „prin amenințări repetate și directe”, Kadlec Robert Daniel, i-a constrâns pe administratorii a două societăți comerciale să introducă în evidența contabilă documente care nu aveau la bază operațiuni reale, iar apoi să solicite rambursarea TVA deductibilă. Inspectorul i-a amenințat că va aplica amenzi mari firmelor, iar în final va determina închiderea acestora. În același doasar a fost condamnată Crina-Smaranda Abrihan, care era tot inspector fiscal la DGFP Maramureș, la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare, și Dan Bucată, administrator al unei societăți comerciale, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru rambursare ilegală de TVA, evaziune fiscală și fals contabil.