Drumul național 17, care leagă Suceava de Ardeal, a fost blocat timp de mai multe ore la intrarea în comuna Iacobeni dinspre Vatra Dornei după ce o mare cantitate de piatră a căzut pe carosabil, de pe un versant. S-a întâmplat marți seară, în jurul orei 21.30, iar carosabilul a fost degajat în totalitate abia ieri dimineață, la ora 5.00. Problema este una majoră și se putea transforma într-o tragedie în condițiile în care de pe versant au căzut bucăți de piatră foarte mari, de patru-cinci tone. În total, aproximativ 250 de tone de pământ și piatră s-au prăvălit pe carosabil. Din fericire, la momentul alunecărilor pe carosabil nu se afla nici un autovehicul, astfel că a fost evitată o tragedie.
Lucrătorii Secției de Drumuri Naționale Câmpulung Moldovenesc au mobilizat la fața locului numeroase utilaje. Bolovanii cei mai mari au fost sparți, iar imensa cantitate de piatră a fost încărcată în opt basculante.
Subprefectul de Suceava, Atanasă Nistor, a declarat că în urma intervenției s-a putut relua circulația pe un fir, după aproximativ o oră, în timp ce al doilea sens a putut fi redeschis abia miercuri dimineață, în jurul orei 5.00. Pe perioada de restricții de circulație traficul a fost blocat și deviat pe variante ocolitoare.
„Cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava urmează să facă o analiză la fața locului, iar dacă va fi cazul se va trece la o detonare controlată pentru dislocarea pietrelor care ar mai putea pune în pericol traficul rutier”, a declarat subprefectul. Linia ferată aflată în apropiere de șosea, în zona în care a avut loc masiva alunecare de pe versant, nu a fost afectată în vreun fel.
Zona respectivă a mai pus probleme, fiind realizate acum câțiva ani o serie de lucrări de consolidare a versantului. De atunci s-au mai înregistrat periodic probleme, însă căderile de piatră au fost în cantități mici. Cantitatea foarte mare de piatră prăbușită acum face însă ca situația să fie una gravă, cu atât mai mult cu cât versantul de la marginea DN 17, pe sensul de mers dinspre Vatra Dornei, este unul foarte mare și abrupt.