Continuare

„Dl și dna Smith” devine serial TV



Rețeaua americană de televiziune ABC va lansa în curând episodul pilot al unui serial TV adaptat după lungmetrajul „Dl și Dna Smith” care i-a avut pe Angelina Jolie și Brad Pitt în rolurile principale, transmite Reuters.
Deși ABC a lansat inițiativa unui serial TV care să prezinte aventurile eroilor filmului menționat, Brad Pitt și Angelina Jolie nu vor intra din nou în pielea personajelor respective pentru acest serial.
Serialul de televiziune îl va avea ca regizor pe Doug Liman și ca scenarist pe Simon Kinberg, însă nu au fost date publicității detalii în legătură cu interpreții rolurilor principale.
Kinberg a descris proiectul serialului TV ca fiind „Married… With Children with guns”.
Acțiunea serialului se va derula cu șase luni înaintea evenimentelor din filmul care a obținut venituri de peste 186 de milioane de dolari în box-officeul nord-american. Familia Smith este prezentată după ce și-a cumpărat o casă nouă în suburbii și și-a relansat afacerile, însă se confruntă cu probleme de cuplu.
„Într-un fel, show-ul se referă la căsătorie. E un serial despre un cuplu căsătorit care încearcă să mențină un echilibru între viața profesională și cea casnică”, a spus Kinberg.



Recomandări

Anul 2014 în cinematografele românești: Filme de Oscar, Cannes și acțiuni în stil hollywoodian

Angelina Jolie, ovaționată la prima apariție publică după operația de dublă mastectomie