Djokovici l-a învins pe Nadal și a câștigat turneul de la Wimbledon pentru prima oară



Tenismanul sârb Novak Djokovici a câștigat pentru prima oară în carieră turneul de la Wimbledon, după ce l-a învins pe spaniolul Rafael Nadal, deținătorul titlului, scor 6-4, 6-1, 1-6, 6-3, duminică, în finală, informează AFP.
Cu această a treia victorie într-un Grand Slam, Djokovici confirmă că este cel mai bun jucător al momentului și începând de luni va fi și noul lider ATP.