După Nightlosers la Colegiul „Ștefan cel Mare”, El Negro la „Petru Rareș”, Elena Gheorghe la „Nicu Gane” Fălticeni, Guess Who la „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, ieri după-amiază, alte două licee ne-au transmis numele invitaților lor speciali la Balul Bobocilor din acest an.
Prima veste a venit de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, la balul cărora, pe data de 28 octombrie a.c., capul de afiș vor fi DJ Sava și Raluka.
Organizatorii balului de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava (Pedadogic) ne-au anunțat că au stabilit și data spectacolului, pe 5 noiembrie, precum și invitatul care va ridica sala în picioare: Anda Adam, anunțând că vor organiza și un after-party, după bal, în club Baylon.
Smiley și Radio Killer la Câmpulung Moldovenesc?
La Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc, organizatorii nu au încă un răspuns sigur, însă șansele ca în seara balului, pe 15 octombrie a.c., pe scena Casei de Cultură din Câmpulung Moldovenesc să urce Smiley cu Radio Killer sunt destul de mari.
„Așteptăm confirmarea managerului lui Smiley”, ne-a mărturisit Alexandra Mirutoi, elevă în clasa a XII-a și unul dintre organizatorii balului.
În serile de vineri, organizatorii balului de la „Dragoș Vodă” pregătesc câte o mică petrecere –„Serile Liceenilor” în Club Bowling-Complex BTT , în care se întâlnesc deopotrivă boboci de-a IX-a și elevi din clasele terminale ale colegiului câmpulungean.
„Pregătirile, repetițiile încep să meargă din ce în ce mai bine datorită implicării și entuziasmului de care dau dovadă atât organizatorii, cât și aspiranții la titlul de Miss și Mister Boboc”, completează eleva.
DJ Sava și Raluka și la Colegiul Agricol Fălticeni
Aseară, am aflat vești și de la Colegiul Agricol Fălticeni, prin vocea profesoarei Lăcrămioara Acatrinei, care ne-a comunicat telefonic că Balul Bobocilor a fost programat pe 7 octombrie a.c., iar invitații speciali vor fi DJ Sava și Raluka.
Am aflat câte puțin și despre tema balului celor de la Colegiul Agricol Fălticeni –„Apocalipsa”, care va veni în „Sala Cinema” din localitate.
Vor fi opt perechi de candidați la Miss și Mister și trei prezentatori, două fete și un băiat.
Practic, cei de la Colegiul Agricol Fălticeni deschid Balurile Bobocilor 2010, următorul bal fiind abia peste o săptămână (13 octombrie – Colegiul Național „Ștefan cel Mare”).
Confirmări
DJ Sava și Raluka, la „Economic”, și Anda Adam la „Pedagogic”
