În cadrul „Zilelor Sucevei”, distracție variată și muzică pentru toate gusturile. Proiectul „Jazz în cartier” – care a devenit deja o permanență și în Suceava, este prezent în aceste zile, la Total Chagall, cu un spectacol mai amplu și mai activ, structurat în două programe: muzică dixie, cu repertoriu și vestimentația specifică anilor ’20 – ’30, alături de jazz-ul clasic, interpretat de binecunoscuta formație „Jazz Maraton Concept”, condusă și orchestrată de Liviu Mărculescu.
Partea a doua, ca o provocare inedită și totodată o invitație la dans, va fi adresată celor trecuți (mai mult sau mai puțin) de vârsta majoratului. Este vorba despre o discotecă „retro” („old but gold”) cu superhiturile anilor ’60 – ’80, prezentată într-o manieră de show de ieșeanul Nelu Auslingher, un „DJ din vremuri interzise”. Trebuie spus că în cadrul acestei discoteci va avea loc un concurs de dans cu diplome și premii. De asemenea, pe parcursul manifestării, vor mai avea loc și alte concursuri, pe diferite teme, dar pe care organizatorii le-au reținut ca surprize. Evenimentul este organizat și coordonat de Asociația „ARTA ÎN CARTIER” și patronul clubului „TOTAL CHAGALL”, Marcel Cușnir, care a fost susținut, ca de fiecare dată, de mai multe firme, dar și persoane fizice din Suceava. „Am pornit de la ideea că oamenii maturi („în toată firea”), dar chiar și unii tineri ar dori să danseze pe o muzică veche, de calitate. Astfel că am creat ocazia și am ales un cadru potrivit, pentru ca, pentru o noapte, să le dăm această posibilitate”, a declarat unul dintre organizatori, Mihaela Mărculescu. În ceea ce-l privește pe Marcel Cușnir, cel care găzduiește manifestările de sâmbătă, acesta a declarat că „m-a încântat ideea de a organiza în clubul meu o seară deosebită, și de a crea o atmosferă specială, în care oamenii să se simtă cât mai bine. Din același motiv, îmi doresc chiar o anumită permanență a unor astfel de evenimente culturale în clubul pe care îl patronez”.




